Eu prosper, tu speri, el, ea speră

Primarul Traian Iliesi a înșirat toate podurile, podețele și cotețele care s-au făcut în Moldovița în acest mandat și a ținut să sublinieze că ”implicarea cetățenilor m-a ajutat să duc la bun sfîrșit multe proiecte la care am lucrat în acești patru ani și să pornesc altele noi. Sper ca viitorul să fie tot mai bun, comuna să-și continue dezvoltarea începută și comunitatea noastră să devină tot mai puternică și prosperă”. Iar eu să fiu reales primar – ar fi continuarea firească a discursului domnului Iliesi.  

DisCursul de propagandă