Domnilor ziariști,

Subsemnatul Dumitrul (…și doar vă rugasem să cercetați prin DEx-urile alea ale voastre să vedeți cum stă treaba cu articolul hotărît la nume proprii, adică să aflați dacă nu-i cumva normal ca cînd numele de familie, în cazul meu, Mihalescul, este articulat, atunci și pronumele, sau cum i-o zice la numele ălălalt, mic, să fie și el articulat) Mihalescul am apărut acum două săptămîni în ziarul dumneavoastră, pe pagina 3, într-un articolaș intitulat „Noi muncim, nu gîndim?” A, și drept să vă spun, cînd doar am trecut cu privirea pe deasupra m-am inervat cu nervu’, crezînd că ziceți că eu muncesc, nu gîndesc. Apoi, l-am luat la lecturat, și ce să vezi? M-am inervat și mai tare, ba încă și la mai mulți nervi, fiindcă dacă ar fi fost vorba chiar despre mine în titlul ăla mizerabil, hai, treacă – meargă, dar să îndrăzniți să spuneți așa ceva despre domnul George (doar pentru prieteni e așa, pentru voi e Gheorghe, să vă fie clar!) Flutur, farul călăuzitor al județului nostru, flacăra vie a liberalismului național, continental, planetar și intergalactic (cuvîntul ăsta nu știu exact ce înseamnă, că mi l-a zis consilierul ăla cu studii de specialitate, care-mi scrie mie spiciurile, dar a zis că e de bine) mi se pare incalificabil. Cît privește persoana mea, care este și care o am eu pe ea, nu văd de ce vi se pare că aș fi fost slugarnic cu domnul George cînd am spus că „în spatele tuturor realizărilor sale stă o muncă imensă. Flutur a muncit fără oprire ca să recupereze pentru suceveni timpul pierdut sub conducerile PSD”. Ce nu-i în regulă? Unde-i lingușeala? Păi cineva tot trebuie să arate obiectiv meritele acestui om de mare caracter și de largă deschidere spirituală. Păi știți dv. de cîtă muncă e nevoie, de exemplu, pentru a scrie cu oi pe ditamai dealul? Așa că anii în care PSD nu s-a învrednicit măcar să scrie cu ce-o fi (cu rațe, cu hipopotami, cu orice) e musai să fie recuperați, mai ales acum, în pandemie, cînd distanțarea fizică obligatorie ne va duce pe toți pe dealuri atunci cînd avem de transmis mesaje importante pentru țară. Iar pe listele electorale din decembrie să știți și voi că mă va duce nu lingușeala, ci competența, demonstrată în toată activitatea mea de parlamentar.

Deputat Dumitrul Mihalescul, pe liste o să mă regăsescu-l