Aşteptat să se flendurească pe la Suceava pe 27 octombrie, e posibil ca preşedintele României, Klaus Iohannis, să nu poată ajunge decît pe 1 noiembrie sau chiar deloc
De la Iancu Flondor la Iancu Flendur
Să luăm margaretele din vaze, să le rupem petalele şi să spunem: vine, nu vine, vine, nu vine, vine… Pînă la împlinirea a 100 de ani de la Unirea Bucovinei cu Ţara vom şti dacă a fost sau n-a fost. La domnul preşedinte Klaus Werner Iohannis ne referim.
În urmă cu vreo două săptămîni, o ştire de ştire a străbătut redacţiile sucevene: preşedintele României va veni la Suceava pe 27 octombrie, dată la care se împlinesc 100 de ani de cînd Adunarea Constituantă reunită la Cernăuţi a hotărît Unirea. De ce nu merge domnul preşedinte pe 27 la Cernăuţi? Pentru că are o relaţie tensionată cu autorităţile ucrainene, fiindcă nu l-a invitat nimeni, pentru că Cernăuţiul nu face parte din teritoriul pe care-l păstoreşte dumnealui şi fiindcă Suceava i-a lansat invitaţia de a o vizita.
Dar de ce domnul Iohannis nu vine la Suceava pe 28 noiembrie, atunci cînd se împlinesc 100 de ani de la unirea efectivă? Pentru că efectiv nu poate. Probabil că o fi în vizită la domnul Trump, la domnul Macron sau la doamna May, că doar îl ştiţi pe domnul Iohannis cît de bine este văzut de cancelariile occidentale şi cum liderii mondiali se roagă de el să vină în ospeţie. Că doar nu-şi închipuie cineva că Klaus Iohannis i-a promis soţiei sale, Carmen, că pe 28 noiembrie vor merge în vizită la fini, pentru că aceştia şi-au renovat bucătăria şi dau o masă.
Totuşi, s-ar putea ca preşedintele României să nu poată ajunge la Suceava nici pe 27 octombrie, după cum ne-a spus nouă o sursă bine informată. Ne-am uitat pe agenda domnului preşedinte care este deschisă pe pagina oficială a Preşedinţiei şi nu am văzut nimic trecut pe 27 octombrie. Din cîte am aflat, însă, domnul Iohannis va veni la Suceava toamna asta, dar pe 1 noiembrie. Ei, dacă se va întîmpla aşa, va fi o problemă, după cum veţi vedea în pagina 3.
Înainte de a face o scurtă incursiune în istorie cu ajutorul Wikipedia, o să spunem că Valentin Popa ştia de vizita lui Klaus Iohannis la Suceava de pe 27 octombrie încă de pe 1 octombrie. Domnul Popa încă mai era ministrul Educaţiei atunci şi a aflat acest lucru chiar de la domnul Iohannis, care participa şi dumnealui la deschiderea anului universitar de la Iaşi.
Pe 25 octombrie 1918, la Cernăuţi a luat fiinţă Comitetul Regional Ucrainean, avîndu-l ca președinte pe Omelian Popowicz, cu scopul de a reprezenta Bucovina în Rada Națională Ucraineană. Pe 27 octombrie 1918, la inițiativa lui Sextil Pușcariu și Iancu Flondor, la Cernăuți a fost convocată o adunare națională română numită „Adunarea Constituantă”, care, sub președinția lui Dionisie Bejan, a ales un Consiliu Național format din 50 membri din toate județele și păturile sociale, avîndu-l ca președinte pe Iancu Flondor.
Dar pe 1 noiembrie? Ce-avem noi pe 1 noiembrie 1918? Păi, la acea dată, la Liov (Galiția), Rada Națională Ucraineană a proclamat Republica Populară a Ucrainei Occidentale. Noul stat revendica și partea de nord-vest a Bucovinei, cu orașele Cernăuți, Storojineț și Siret. Păi nu-i bun. Nu-i bun deloc.
Cum să vină domnul Iohannis la Suceava pe 1 noiembrie şi să marcheze împlinirea a 100 de ani de la proclamarea Republicii Populare a Ucrainei Occidentale şi pretenţia acestei republici de a pune mîna pe Bucovina noastră dragă?
Acum ar trebui să intre în scenă istoricii de la Universitatea „Ştefan cel Mare” şi nu numai. Istoricii trebuie să se-apuce de treabă şi să găsească ceva favorabil nouă legat de Marea Unire şi de data de 1 noiembrie. Sau de 2, 3, 4, 5 ori 6 noiembrie sau cînd o veni Klaus Iohannis la Suceava. Este imposibil ca pe 1 noiembrie Sextil Puşcariu să nu fi trimis o scrisoare în care să-şi exprime bucuria că vine Marea Unire, ca pe 2 noiembrie Iancu Flondor să nu fi vorbit la cafenea cu înflăcărare despre fiorul care-l străbate atunci cînd se gîndeşte la fraţii lui din Ardeal şi din Ţara Românească sau ca pe 3 noiembrie Dionisie Bejan să nu-şi fi dat comandă de un costum pentru a fi îmbrăcat cum se cuvine de Unire.
Haideţi, domnilor istorici, că se poate! Haideţi, înţelegeţi şi dumneavoastră că domnul preşedinte vine şi el cînd poate. Dacă poate. Dar aşa cum se flendureşte domnul Iohannis pe la Bucureşti sau pe la Sibiu, de ce să nu se flendurească măcar o zi şi pe la Suceava? Ce, Suceava nu-i un loc bun de pierdut timpul?
Sorin AVRAM






