Cristi Puiu a fost subiectul unui scandal de presă, fals și trunchiat prezentat de organele de veghe mainstream supranumite mass-media centrală.
Venit la Cluj (cu ocazia festivalului de film TIFF) pentru a-și lansa în premieră pentru România ultimul său film – Malmkrog – artistul cetățean a îndrăznit să spună că gîndește diferit și a declarat (printre altele): „Filmul a ieșit în Franța, în săli de cinema, fără distanțare socială și fără mască, în interior, cum ar veni treaba. Și acesta este motivul pentru care eu nu particip la această poveste… Presa si mass-media se sinucid. Oamenii nu spun ce gîndesc, pentru că își protejează prezentul, astfel că oamenii vor evita să intre in conflict cu semenii lor, vor purta mască, vor face ce le spune Statul, chiar dacă nu cred, însă se vor uita să citească printre rînduri. În realitate, încrederea în presa și mass-media a scăzut foarte mult. Vedem o culpabilizare aproape de mecanismul țapului ispășitor în modul în care omul simplu/cetățeanul este făcut vinovat. Și mai ciudat este faptul că atunci cînd cineva pune un semn întrebare, un dubiu, imediat este pus la zid. Și asta, în mod bizar, avînd un discurs public centrat pe democrație. De ce nu sînt întrebați oamenii?”.
Cristi Puiu reprezintă o categorie aparte în panoplia artiștilor români, atît datorită vastei sale culturi enciclopedice, cît și coerenței discursului cinematografic prin care a izbutit să se impună ca un artist-cetățean.
Mulți nici nu au auzit de „Un cartuș de Kent și un pachet de cafea”. Nici că era un scurt metraj, nici că a fost premiat cu „Ursul de Aur” la Berlin.
Alții nu au înțeles (decît puțini) că „Marfa și banii” va deschide Noul Val al cinematografiei românești. Și că filmul artistului-cetățean va fi urmat imediat de un pluton de cineaști.
Cannes-ul nu a înțeles nimic din „Moartea domnului Lăzărescu” și l-a plasat în secțiunea „Un certain regard”, unde a și luat premiul. Au urmat „Aurora” și „Sieranevada”, pe drept cuvînt considerate filme școală. Cîteva universități de film din lume predau la cursul de regie „Moartea domnului Lăzărescu”. Altele analizează, cadru cu cadru, mizanscena din „Sieranevada”.
Cristi Puiu a venit și la școala românească de film. A avut un curs despre Arta actorului de film. Asta i s-a dat. Nu i s-a dat un curs propriu-zis. Doar prelegeri despre cinema, despre estetică, despre poetică, la care abia reușeai să te strecori în sala plină. A primit și onorariul la categoria plata cu ora. Asta deoarece Cristi Puiu nu are doctorat.
Printre cei care nu au sau nu au avut doctorat îi amintesc doar pe Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Sanda Manu, Cristian Mungiu, Radu Jude, Adrian Sitaru, Vlad Păunescu, Vivi Drăgan Vasile, Adina Pintilie, Călin Netzer, adică creatori înconjurați de Palme d Or, Leoparzi, Urși…
Un alt mare artist negocia la sînge sala unde va rula filmul, drumul pînă la festival, nu venea cu avionul, dar nici trenul cu care ar fi venit nu trebuia să întîlnească vreun tunel. I se făceau trasee după zile în șir de căutat formule convenabile. Declarațiile sale erau distrugătoare, dar lumea îl respecta. Lăsa artistul-cetățean în pace: pe Lars von Trier!
La 15 ani după „Moartea domnului Lăzărescu”, un film cu o carieră de lungă durată, trecînd prin „Aurora” și „Sieranevada”, Cristi Puiu a propus o nouă peliculă care pornește de la „Trois entretiens”, de Vladimir Soloviov (1853–1900), un text filosofic, cu fundament teologic.
„Malmkrog” este pînă în prezent cel mai provocator proiect al cineastului român, o ecranizare de epocă, filmat timp de 40 de zile la conacul Apafi din satul Mălâncrav (Sibiu).
Filmul este construit în jurul a cinci personaje, iar actorii vorbesc în limba franceză – doar cîteva replici sînt în germană, rusă și maghiară.
Malmkrog este o coproducție România, Serbia, Elveția, Suedia, Bosnia și Macedonia de Nord. Decorul și costumele redau atmosfera începutului de secol XX din Transilvania. Din distribuția filmului fac parte Frédéric Schulz-Richard, Agathe Bosch, Diana Sakalauskaité, Marina Palii, Ugo Broussot și István Téglás.
„Trăim în prezent zorii unor ideologii noi și o viziune discutabilă despre lume. Textul (lui Soloviov) este mai mult decît actual. Vorbim despre lumea de azi, din 2020, mi-e teamă că este vorba și despre lumea din 2300. Multe se vor schimba, dar nu vom scăpa de morbul utopiilor”, afirma regizorul Cristi Puiu într-un interviu acordat după premiera mondială a filmului „Malmkrog” de la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, cînd presa străină a punctat relevanța filmului pentru scrutarea realității în care trăim.
„Regizorul român Cristi Puiu a creat o viziune impecabilă, cîteodată înfricoșătoare, cu Malmkrog, un portret al celor damnați, care ar părea absurd dacă nu ar fi atît de actual”, scriu cei de la New York Film Festival pe Twitter despre filmul lui Cristi Puiu. „Malmkrog” a fost selectat în competiția oficială din cadrul celei de-a 58-a ediții a festivalului, care se va desfășura în perioada 17 septembrie – 11 octombrie.
Dacă ar fi să trag o concluzie, unica formulă ar fi una de împrumut, de la un alt artist al cetății, Nicu Alifantis, care nota pe al său Facebook (în luna aprilie): „Urmează o perioadă lungă în care artistul va șoma. Ne vom umaniza cît de cît și vom putea vorbi despre solidaritate? Pentru că dacă nu vom vedea acest lucru în perioada imediat următoare, vom avea o problemă, și încă una foarte mare. Ca nisipul artiștii sînt… Stingem lumina și dăm liniștea mai tare. Ca un ecou, rămîne cîntecul de-aproape…”.
Geo Alupoae
Critic de teatru și impresar la Teatrul ”Matei Vișniec”
