- Preşedintele PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a declarat că Guvernul Ponta a promis „un milion de locuri de muncă, dar în realitate creează şomeri pe bandă rulantă”. Păi, are nevoie de şomeri pentru a se justifica investiţia de sute de milioane de euro în întreprinderile care vor produce benzi rulante în toată ţara.
- Gheorghe Flutur a cerut Guvernului să prezinte public criteriile care stau la baza disponibilizărilor din structurile administrative. E vorba despre un singur criteriu: scapă cine poate. Adică, cine are pile la şefii partidelor aflate la putere ori la cei ai instituţiilor publice.
- Şeful Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, dr. Ludovic Abiţei, a anunţat că instituţia pe care o conduce va fi transformată într-un oficiu care va fi coordonat de o unitate care va fi înfiinţată la nivel regional. Asta înseamnă că vor urma noi disponibilizări de personal şi că vor fi păstraţi numai atîţia oameni cîţi trebuie pentru a face oficiile de gazdă primitoare atunci cînd vor veni la Suceava, în ospeţie, boierii de la Iaşi.
- Curtea de Conturi a descoperit că salariaţii Primăriei Fîntînele au împrumutat de la casierie 2 miliarde de lei, fără dobîndă. Într-o primă fază a fost restituită suma de 600 de milioane de lei. Deci, de aia îi spune comunei Fîntînele: ori plăteşti taxele şi impozitele la primărie, ori arunci banii în fîntînile din localitate, tot aia e.
- Senatorul PC de Rădăuţi, Mihai Neagu, nu şi-a trecut în declaraţia de avere nici măcar banii cîştigaţi ca parlamentar. Cum domnul Neagu este avocat, e posibil ca acesta să nu ştie să scrie, ci numai să dea din gură.
- De la începutul anului şi pînă în prezent, la Colegiul Medicilor Suceava au fost depuse 12 reclamaţii. Cum în 2012 s-au înregistrat 25 de reclamaţii şi a fost dată o singură sancţiune, rezultă că pentru a fi găsit un vinovat şi în acest an mai trebuie depuse încă 13 plîngeri.
- Preşedintele PSD al Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, propune ca imnul naţional să fie cîntat de toţi elevii înaintea orelor de curs. Domnul Nechifor se gîndeşte că este posibil ca măcar unul dintre copiii de astăzi să ajungă peste ani fotbalist de naţională şi n-ar vrea ca acesta să se facă de rîs pentru că nu ştie imnul, ca unii dintre actualii internaţionali, care-s muţi ca lebedele atunci cînd ar trebui să cînte.





