Chiar luînd în calcul numai titlul şi faptul că este o comedie, şi tot ar trebui să o vadă toată lumea, căci – nu-i aşa – nu ţi se serveşte oricînd o “motivaţională” la care să mai şi rîzi. Filmul lui Christian Ditter este o altă creaţie a lui în registrul comic, după cele două, Limba turcă pentru începători şi Franceză pentru începători din 2006, şi Love, Rosie cu Lilly Collins din 2014, toate fără rezerve nostime, stenice şi benigne.
How to be single nu este numai căutarea echilibrului în cuplu sau în afara lui, a propriei identităţi emoţionale, a împlinirii şi comunicării şi a efortului de a se insera unei alte realităţi pe care nu ai mai experimentat-o. De fapt este şi despre maturizare şi ieşirea din nişte tipare şi roluri, despre a descoperi fericirea la-ndemînă, cea care nu are nevoie de nimeni şi nimic pentru a deveni manifestă. Aşa că – deşi aparenţele sînt de peliculă lejeră, frivolă chiar – esenţa a ceea ce ne comunică ea este serioasă, acută pe alocuri, dacă luăm în calcul tipologia personajelor. Fetele sînt: Alice (Dakota Johnson), nehotărîtă şi ingenuă, explorîndu-şi status-ul de “singură”, sora ei, Meg (Leslie Mann), doctoriţa independentă şi profund ancorată în realitate, care se fereşte de asumare, Lucy (Alison Brie), tributară statisticilor şi formulelor întîlnirii dintre componenţii unui cuplu, şi în final Robin (Rebel Wilson), zărghită rău şi pusă pe distracţii fără frontiere, care pare să se descurce în viaţă ca peştele în apă. Mai sînt şi doi băieți – unul patron de bar, adept al relaţiilor deschise şi fără obligaţii, şi un altul, fostul, prieten al lui Alice, acum parte a unui alt întreg.
Pigmentat cu glume şi poante nostime, cu situaţii hazoase şi rezolvări comice, How to be single pare doar un ghid al celui care trebuie, vrea sau n-are încotro să fie singur. În realitate, hazardul are rolul principal în dinamica despărţirilor şi întîlnirilor, adevărurile ce păreau imuabile se dărîmă şi la final fiecare personaj se regăseşte într-un colţ opus cu ceea ce era şi gîndea la început! Propovăduitorii celibatului descoperă bucuria cuplului, reciproca este și ea la fel de valabilă, cei cu statisticile se abandonează întîmplării şi peste toate cele fiinţează iubirea, cea după care aleargă toată lumea și fără de care nu e posibil să înveţi să trăieşti. Filmul este unul eminamente optimist, lasă toate uşile şi ferestrele deschise şi dacă treci dincolo de subiectul aparent simpluț dai de coșcogeamite filosofia cu toate întrebările ei fundamentale. Ceea ce e “de bine”, căci în pofida faptului că nu dă răspunsuri (asta ar fi şi culmea!!), această comedie te problematizează şi îţi dă teme de reflecție, ieşind de sub incidenţa lipsei de substanţă care pedalează eminamente pe ceea ce şochează, atrage sau rezonează “din prima”.
Calchiind o formulă de (imens) succes pe care am iubit-o la început în Totul despre sex sau Lipstick Jungle, povestea adunată din istoriile subiective ale personajelor extrage concluzia finală. Iar dacă vă aşteptaţi să v-o livrez on the spot, vă înşelaţi! Ia vedeţi voi filmul şi discutăm după aceea!
Cît despre domnişoara Dakota Johnson, care a experimentat vreo 50 x 3 Shades of Gray – (toate sado-maso!), acum încearcă să se “descurce” prin meandrele tinereţii – cu sau fără pereche – şi să îşi găsească calea, dacă se poate, una fericită. Iar concluzia este că se poate!
Aşa că vă sfătuiesc să căutați pe Netflix și vă îngăduiţi să rezonaţi cu o comedie romantică, în care, am uitat, mai avem un personaj neobosit şi aţîţător pe care îl strigăm cu frenezie: New York, New York!
Prin urmare: orice vîrstă aţi avea (> 16 ani!) distraţi-vă, rîdeţi copios, fiţi fericiţi, pentru ca după – cu o altă experiență în portofoliu – să vă mai gîndiţi puţin la ce e viaţa asta şi cum merită să o trăiţi!
Michaela Platon
Jurnalist de film
