Cristian Irimie, medic ginecolog
s-a născut pe 20 aprilie 1953, în București, a copilărit la Deva şi este „sucevean prin măritat”;
- tata – inginer silvic;
- mama – casnică;
- dorea să se facă inginer silvic/violonist;
- a devenit medic ginecolog.
Oana Șlemco: De unde pasiunea pentru medicină?
Cristian Irimie: Nu am avut o pasiune pentru medicină de mic. M-am hotărît în vacanța din clasa a X-a spre clasa a XI-a să dau la medicină. Pînă atunci voiam să fac politehnică, dar am constat că poți să pierzi în examen dacă greșești o scădere sau o înmulțire și am spus că mai bine învăț niște cărți și am spus medicină. Părinții mei s-au bucurat. Aveam niște rude medici în București și le-am spus că vreau să dau la medicină. Mătușa era doctoriță și unchiul doctor. Mi-au spus că pentru medicină îmi trebuie două lucruri: capul și fundul tari, pentru că toată viața va trebui să citești. Să stai pe scaun să citești. Ești în stare? Zic eu: „Cred că da”. (…)
Ați făcut pregătire în particular pentru admitere?
Am făcut pregătire la anatomie în vacanța dintre a XI-a și a XII-a pentru că acolo aveam lacune. (…) Făceam ore cu un asistent universitar. Făceam în diverse locuri prin București, pe la casele diverșilor potențiali candidați, pe ascuns. Semi-ascuns, pentru că ăia care trebuiau să știe știau, dar nu era pe față. Ne tot mutam prin diferite camere, subsoluri, a fost o perioadă interesantă.
Ați intrat din prima la facultate?
Da, la Universitatea de Medicină din București. Atunci se chema Institutul de Medicină și Farmacie București, Facultatea de Medicină Generală.
Cum au fost anii studenției?
Am fost un student care a stat la cămin șase ani și nu pot să spun că am fost poznaș, nici excepțional. Am fost un student mediu. La cămin aveai tot felul de alte probleme. Nu era ca acasă.
Care erau provocările din cămin?
Erau multe: discoteci, nu cum sînt acuma. Facultatea de Medicină avea un club și se organizau discoteci miercuri, joi, sîmbătă și duminică. Acolo intrai cu legitimația de student. Plăteai trei lei și legitimația de student la medicină. (…)
În perioada studenției dumneavoastră se dădeau atenții la medici așa cum se întîmplă acum?
Probabil era așa. Am spus-o de mai multe ori. Eu primul cadou de la un pacient l-am primit în anul IV. Nu oricine îți dădea ție, student, cadouri. Ce luau medicii nu știu, că nu aveam noi acces. Unii ne mai împărțeau țigări, cafea, cîte o sticlă de băutură la toată grupa. Erau oameni foarte largi la suflet. Făceam gărzi la chirurgie, în anul IV, la Spitalul Floreasca. Atunci era Spitalul de Urgență. Singurul de urgență din București și aveam un îndrumător, pe conferențiarul Cezar Petrescu, un mare chirurg. Făceam gărzi din trei în trei zile. (…) Acolo am învățat foarte multe lucruri. Intram în sala de operații și făceam gărzi, și dimineața la ora 6 ne întîlneam la el în cabinet. (…). Și ne dădea sarcini: tu te duci la Reanimare, tu de duci colo, tu te duci dincolo. Strîngeam datele pentru raportul de gardă care se ținea la ora 7.30. Și cînd intram acolo ne întreba: care fumați? Fumam toți. Scotea cîte un pachet de țigări și ne dădea la fiecare. El fuma Kent medical, cel lung și alb. Kent nu ne dădea, dar ne dădea Dunhill, Pall Mall. Pe urmă le schimbam între noi, în funcție de gusturi. (…)
Ați avut frați?
Eram singur la părinți. Mulți mă întreabă dacă nu am dorit un frate? Și acum spun că nu. De ce să spun că da, dacă nu. (…)
Unde ați făcut gimnaziul?
Am făcut școala de muzică opt ani. (…) Făceam vioară.
Era visul dumneavoastră să deveniți instrumentist?
Nu știu. O dorință, și a mea, și a părinților a fost să cînt la un instrument. Am ales vioara, care este un instrument foarte frumos de altfel. În clasa a VIII-a voiam să mă duc la liceul de muzică, dar în Deva nu era liceu de muzică. S-a înființat la vreo doi ani după ce am intrat eu la liceul teoretic. Voiam să merg la Cluj la liceul de muzică. Tatăl meu era inginer, era un tip foarte pragmatic. Pentru el existau două meserii: ingineri și doctori. Și m-a întrebat tata: vrei să faci vioară mai departe? Eu am spus că da. Și mi-a spus: uită-te la ăștia la televizor. Nu vezi acolo cîți sunt? Tu unde mai încapi? (…)
Ce voiați să vă faceți cînd erați mic?
Am vrut multe să mă fac. Am vrut să mă fac inginer silvic. Tata, fiind inginer silvic, mi-a spus: este frumoasă meseria, dar nu te-am învățat pe tine să dormi la stînă cu ciobanii, să iei purici, nici să te prindă ploaia, să stai sub un brad să te ude pînă la chiloți, așa că mai gîndește-te la altele. M-am gîndit la multe, dar am ajuns la medicină și nu îmi pare rău.
(Oana ȘLEMCO)
