”M-am născut în oraşul Suceava acum… mai mulţi ani, atunci cînd Suceava era un orăşel cu iz patriarhal, iar oamenii se cunoşteau foarte bine între ei. Am copilărit într-o lume plină de grădini şi de verdeaţă, am avut casă în copac şi plută pe gîrlă, aşa cum aveau Tom Sawyer şi Huckleberry Finn (pe atunci citeam pe nerăsuflate aceste două cărţi ale lui Mark Twain). Şcoala primară şi gimnaziul le-am urmat în sediul unde este astăzi Colegiul de Artă <Ciprian Porumbescu>. Aceşti ani, pînă la liceu, îi consider cei mai fericiţi şi nu pot să nu aduc spre confirmare ceea ce spunea marele Creangă: <Aşa eram eu la vîrsta cea fericită şi aşa cred că au fost toţi copiii, de cînd e lumea şi pămîntul, măcar să zică cine ce-a zice>. Adolescenţa a însemnat o nouă etapă în viaţa mea, etapă care s-a confundat cu Liceul <Ştefan cel Mare> (actualmente Colegiu Naţional), locul unde mi-am consolidat orientarea carierei spre partea umanistă (liceul avea două profiluri: uman şi real), locul unde s-au înfiripat primele iubiri care, pentru unii, au rămas statornice (eu sînt căsătorit de peste 41 de ani cu fosta mea colegă de liceu din clasă paralelă). Universitatea Bucureşti, facultatea de Filologie, secţia română-franceză, a fost următoarea treaptă a vieţii mele (am încercat o singură dată la teatru, dar erau 100 pe loc). Din 1972 am predat ca profesor de limba şi literatura română la mai multe şcoli: Şcoala din Soloneţ, Şcoala nr. 5 din Suceava, la Şcoala nr. 10 am fost numit director, la Şcoala nr. 8 Suceava mi-am dat gradul didactic I, iar din 1994 am fost numit director la şcoala la a cărei construcţie am participat efectiv: Şcoala nr. 9 Suceava, actualmente Şcoala <Ion Creangă> Suceava (18 ani am condus această şcoală de care mă simt foarte legat). Statistic am o vechime neîntreruptă în învăţămînt de 41 ani, iar ca director am o vechime de 26 ani (unii vor spune că sînt cam bătrîn, dar eu nu mă simt). Din septembrie 2012 am fost numit directorul Casei Corpului Didactic <George Tofan> din Suceava unde încerc să fac şi altceva faţă de ceea ce am făcut pînă acum. Sper să reuşesc, pentru că sînt destul de tenace (am început construcţia noii Case a Corpului Didactic). Am o fată care este medic în Anglia şi două nepoate: una de 11 ani şi alta de 3 ani, pe care le văd ori de cîte ori…. pot să strîng bani de avion sau atunci cînd vin ele în ţară. Niciodată nu am crezut că distanţele mari pot produce bunicilor aşa mari necazuri… în zona sufletului.” – aceasta este, pe scurt, autobiografia profesorului Constantin Mărgineanu. Directorul Casei Corpului Didactic ”George Tofan” Suceava consideră că pasiunile lui sînt pasiuni comune multor oameni. ”Sînt o fire sociabilă şi nu pot să trăiesc mult timp singur. Eu nu-i pot înţelege pe cei care spun: <am nevoie de singurătate ca să mă liniştesc>. Eu am nevoie de oameni în jurul meu. În facultate puteam învăţa şi în Gara de Nord din Bucureşti (pe atunci erau trenuri multe în gară). Pe mine singurătatea mă striveşte. Sînt fericit atunci cînd pot să-i fac pe oameni să rîdă şi, fără falsă modestie, sînt o enciclopedie de bancuri (cei care mă cunosc pot să confirme). Nu pot să spun că am pasiuni mari. Am pasiuni stabile, care s-au cimentat în timp”, ne spune profesorul. Poate cea mai mare pasiune a domnului Mărgineanu este teatrul. ”Am jucat teatru în liceu, am încercat să dau la teatru dar, la vremea aceea, era aproape imposibil şi eu, cu siguranţă, nu eram un talent fenomenal. Am jucat mulţi ani la teatrul Matei Millo din Suceava, teatrul de amatori care cu timpul a devenit aproape semiprofesionist. Am avut bucuria să joc în piese ca: „Un fluture pe lampă” sau „Citadela sfărîmată”, alături de Rodica Dominte, Ştefan Stroe, Aura Bicsi, Nistor Dominte şi mulţi alţii. Am avut săli pline la Suceava şi în turneele pe care le-am făcut. Toate aceste clipe de teatru vor rămîne veşnic într-un colţ al sufletului meu. Eram încurajat să fac teatru, eram conştienţi de faptul că lumea doreşte teatru la Suceava. După ce noi nu am mai jucat, totul s-a risipit. Au fost încercări de revitalizare, s-au făcut eforturi pentru ca Suceava să aibă teatru, dar am constatat că astăzi costă foarte mult să faci teatru şi…să fii spectator la o piesă de teatru”, povesteşte el. ”Cărţile şi scrisul le-am considerat nu numai pasiuni, ci şi obligaţii, pentru că nu poţi preda literatură fără să cunoşti cartea şi nu poţi să ceri elevilor care au talent să scrie dacă tu nu ai publicat versuri sau proză măcar în revistele şcolii. În ce mă priveşte, m-am simţit atras de primele încercări literare în limba română din Bucovina (atunci cînd acest colţ de ţară era alipit Austro –Ungariei) şi aşa au apărut două cărţi dedicate primei reviste din Bucovina şi primelor încercări literare. Nu cred că dorinţa de a participa la construcţia unei şcoli intră la categoria pasiuni, dar mă consider norocos că am putut contribui la dotarea Şcolii nr.10, la construcţia efectivă a Şcolii nr.9, a Sălii de sport, a parcului (singurul parc din Obcini unde mamele pot veni cu copiii mici), a dotărilor pe care le are astăzi şcoala…Toate acestea mi-au creat acea stare de spirit care s-ar putea numi satisfacţia unei munci împlinite”, am mai aflat de la Constantin Mărgineanu. Acesta mai are pasiune comună, probabil, tuturor: călătoriile. ”Am vizitat aproape toate ţările din Europa, mai puţin cele nordice, am ajuns de două ori în Tunisia şi o dată în Tenerife. Poate aş fi vizitat şi mai multe locuri, dar trebuie să fac cel puţin o vizită pe an în Anglia la copii. Dacă ar fi după mine şi dacă aş avea potenţial financiar mai mare, aş dori enorm de mult să vizitez America şi o bună parte din ţările din Asia”, declară directorul Casei Corpului Didactic. Şi mai aflăm ceva la el: este un idealist convins, crede în oameni şi consideră că fiecare din noi are şi o parte bună pe care şi-a valorificat-o mai mult sau mai puţin. ”Cred că avem datoria să-i facem pe oameni, în general, şi pe suceveni, în special, fericiţi. Astăzi lumea este mult prea încruntată, mult prea închisă în sine. Nu mai ştim să ne bucurăm cînd ne întîlnim pe stradă cu cineva pe care-l cunoaştem doar din vedere”, este de părere Constantin Mărgineanu. În ceea ce priveşte proverbele despre pasiuni, Constantin Mărgineanu a vrut să-l schimbe pe cel care spune că ”Toate pasiunile se sting cu vîrsta” în… ”Nu toate pasiunile se sting cu vîrsta!”.
