S-a născut pe 28 martie 1973 în oraşul Tîrgu Frumos, din judeţul Iaşi. Mama, Elena, a fost bibliotecară (bună, blîndă, înțelegătoare), iar tatăl, Nicolae, a fost merceolog și mic întreprinzător după 1990 (foarte bun în a cunoaște oamenii și oportunitățile de dezvoltare). A urmat cursurile Şcolii Normale „Vasile Lupu” din Iaşi, profilul Pedagogic – învăţători – educatori, apoi pe cele ale Facultăţii de Filosofie, dar şi pe cele ale Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”. Pînă la ajunge „profesor de profesori”, Otilia Clipa a visat să devină medic, arhitect sau arheolog.
Jupânu’: Cînd spun copilărie la ce vă duce gîndul?
Otilia Clipa: Copilăria mă duce cu gîndul la timpul de aur în care totul a fost sub semnul ludicului, al jocului, al încurajărilor și iubirii necondiționate. Am trăit într-o familie cu părinți iubitori, care și-au exprimat dragostea în forme diferite de la permisivitate la severitate, cu reguli clare de viață, cu respectarea și trăirea valorilor fundamentale: credință, corectitudine, loialitate, demnitate. Chiar dacă sînt copilul unic al părinților mei, am fost înconjurată mereu de verișori, de prieteni buni care au fost foarte apropiați și ne-am petrecut timpul copilăriei ca într-o mare familie. Mi-a placut dintotdeauna să fiu între oameni pentru a învăța de la ei și împreună cu ei tot felul de lucruri. Dragostea de învățare și de oameni s-a păstrat.
Cînd vă aduceţi aminte că aţi primit pentru prima oară întrebarea „ce vrei să te faci cînd o să fii mare” şi ce-aţi răspuns?
Cred ca în copilărie am răspuns, ca toți copiii, în funcție de conjunctură: învățător, doctor, arhitect, arheolog (îmi plăceau descoperirile misterioase). Apoi, s-au conturat motivațiile spre a deveni învățător. Mi-am dorit tot timpul să devin învățătoare, să lucrez cu elevii, să formez oameni, să cultiv curiozitatea, creativitatea.
Cine sau ce v-a determinat să mergeţi către profesia de învăţător?
A fost dorința arzătoare a părinților mei, dar s-a îmbinat și cu motivația mea. De aceea, am învățat temeinic și am ascultat de profesorii mei din gimnaziu, dar am încercat și dezvoltarea abilităților de a cînta la un instrument muzical, la vioară. Pe atunci, admiterea pentru Liceul Pedagogic era un examen al vieții, cu o concurență foarte mare și la probele vocaționale și la cele cognitive. Perioada de formare în cadrul Liceului Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași a fost una plină de învățare și de formare pentru profesia complexă pe care doream să o urmez. Îmi amintesc, elevă fiind cu uniformă și număr matricol, de faptul că trecem prin fața universității din Iași și mă uitam la studenții veniți la cursuri cît de liberi erau, că puteau învăța și exprima liber. Mi se părea un vis atît de mare…
Care este cea mai plăcută amintire din scurta dumneavostră carieră de învăţătoare?
Am fost educatoare la o casă de copii în orașul Iași, iar amintirile mele sînt foarte frumoase legate de acea perioadă. Reușeam să ofer copiilor mai mult decît activitățile educative în grădiniță, îi duceam pe rînd în casa mea părintească sau la căminul studențesc unde stăteam în acea perioadă. Am organizat pentru ei mici excursii în orașul Iași și în împrejurimi. Toate acestea pentru că acești copii nu aveau alte experiențe decît cele create de profesori, iar încurajarea și încrederea că ei pot face diverse lucruri a contribuit mult la dezvoltarea lor ulterioară. Mi-a plăcut mult să văd cum capătă curaj să se exprime, cum devin mai încrezători și curioși să cunoască lumea.
Cînd v-aţi gîndit să faceţi pasul următor, adică să urmaţi o facultate şi să alegeţi cariera universitară?
La facultate m-am înscris imediat după ce am absolvit Liceul Pedagogic. În anul 1991 am dat examen de admitere la Facultatea de Pedagogie și am intrat după un examen dificil. Mi-a plăcut foarte mult și domeniul cunoașterii resorturilor psihologice ale oamenilor, așa că am urmat un alt vis, acela de a face studii în psihologie. Am fost foarte încîntată să merg la cursuri și să fac cu pasiune aplicațiile și cercetarea din domeniu. Să fac ceea ce îmi place, nefiind condiționată de notă sau de diverse situații externe. După ce am finalizat studiile de pedagogie mi s-a propus să mă înscriu la doctorat, însă am ales atunci să merg după pasiune, spre psihologie. Am regretat mai tîrziu decizia, pentru că mi-ar fi fost mult mai ușor atunci, imediat după absolvirea facultății, dată fiind prospețimea informațiilor acumulate, timpul și entuziasmul mai mare. Dar am făcut studiile doctorale în perioada 2002-2008 sub coordonarea profesorului George Văideanu, un renumit pedagog, expert și director al Centrului de Curriculum la UNESCO timp de 20 de ani. În acest timp am avut o bună colaborare cu Facultatea de Științe ale Educației de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iași și am susținut activități didactice pentru studenții facultății. Apoi m-am căsătorit și am venit în Suceava, necunoscînd orașul, oamenii și cu atît mai puțin universitatea. Am ajuns în comunicare cu domnul profesor Mihai Iacobescu, care a prezentat cererea mea (cu studii și rezultatele obținute) domnului profesor universitar doctor inginer Emanuel Diaconescu, rector pe atunci al universității, care a încurajat foarte mult venirea mea la universitate. Am preluat imediat ore din cadrul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic coordonat de doamna profesor Carmen Balan și apoi, pentru că se înființase Colegiul de Institutori și era nevoie de un profesor de pedagogie, am fost transferată în cadrul acestuia. A urmat o perioadă de înflorire sub toate aspectele, de încurajare, de susținere a tuturor eforturilor depuse. Doamna profesor Florica Diaconescu și doamna Emilia Guliciuc împreună cu Gabriela Blumenfeld au știut să formeze o echipă mică și energică, cu vise mari și o putere de muncă fantastică. M-am simțit extraordinar, am învățat mult, m-am format în domeniul didacticii universitare și cel al informațiilor din domeniul meu științific, dar și din cel administrativ, managerial. A fost o periodă de întemeiere, de creștere și de găsire a unor sensuri noi pentru viață.
Dacă încercaţi să fiţi obiectivă, în topul facultăţilor de ştiinţe ale educaţiei unde s-ar plasa facultatea de la Suceava şi de ce?
Toate ierarhiile sînt realizate după diverse criterii: cercetare, recunoaștere, internaționalizare, număr de studenți, număr de locuri bugetate etc. Dacă aș fi obiectivă s-ar afla între primele şapte facultăți de ştiințe ale educației. Dar cum sînt subiectivă, aș spune că este între primele trei. Şi cînd spun asta mă refer la grija față de student, la centrarea cadrelor didactice faţă de noile inovații în materie de didactică universitară, la activitățile curriculare și extracurriculare organizate, la acordurile de parteneriat Erasmus de care studenții beneficiază, la proiectele numeroase derulate și la multe alte criterii necuantificabile…
Și, ca să fiu și mai subiectivă, vă pot spune că am fost prezentată (spre uimirea mea) în luna ianuarie a acestui an doamnei ministru ca avînd mult mai multe calități decît știu eu că am, iar facultatea ca fiind cea mai bună şcoală de formare a profesorilor din țară. Am primit cu bucurie aprecierile despre facultate, mai ales că, jumatate din viața mea (sînt peste 20 de ani) mi-am dedicat-o dezvoltării acestei structuri de formare a profesorilor.
C
are credeţi că este cea mai mare reuşită a dumneavoastră în plan profesional? Dar în cel personal?
Aș putea spune că sînt diplomele de licenţă, master, doctorat sau celelalte foarte multe certificate de la conferințe, formări parcurse sau premii pentru activitatea didactică sau cea de implicare în comunitate, însă pentru mine reușita profesională a însemnat pînă acum dezvoltarea și promovarea instituției în care mă aflu. Am dus cu mine peste tot universitatea mea, facultatea mea, și am făcut activități care au avut drept scop creșterea instituției, și nu, în primul rînd, cea personală. Proiectele cu impact în comunitatea locală, regională sau chiar națională au contribuit la promovarea imaginii facultății și desăvîrșirea misiunii acesteia. Recunoașterea mea în plan național de către cei care sînt profesioniști în domeniul Știintelor Educației precum și selectarea în comisii la nivelul MEC mă bucură mai ales pentru că a venit în urma eforturilor, a jertfelniciei, a perseverenței, a încrederii în domeniul ştiințelor educației și a criteriilor corecte, sănătoase de creștere. Pentru reușitele personale și profesionale nu sînt vrednică să mulțumesc lui Dumnezeu! Personal sînt împlinită prin căsătoria cu soțul meu, Sorin-Toader Clipa, căruia îi sînt recunoscătoare pentru încurajare, sprijin necontenit, rafinament și discreție în susținerea tuturor deciziilor profesionale. Am fost alături la punerea pietrei de temelie pentru Parohia Sfîntul Spiridon, la multele greutăți și bucurii care vin odată cu începerea și construcția lucrului temeinic și la împlinirea sfințirii unei biserici care are în zidurile ei pe lîngă frumusețe și sufletul clipelor. O altă reușită personală sînt cei doi copii ai noșrti, gemeni, Spiridon și Teodora, acum de 14 ani, binecuvîntarea familiei noastre. Copii cuminți, atenți, conștiincioși, cu înțelegere profundă față tot ce-i înconjoară. Nadăjduim să crească în spiritul valorilor trăite și al împărtășirii dragostei de oameni.
Dacă mîine ar apărea o capsulă minune care v-ar putea întoarce în timp unde aţi vrea să vă opriţi: în copilărie, în adolescenţă sau în tinereţe?
Mi-am trăit toate vîrstele din plin, cu toate evenimentele care mi-au fost date. Toate au avut sens atunci sau mi-au fost descoperite mai tîrziu. Dacă ar fi să retrăiesc ceva, ar fi vîrsta tinereții, cu toate emoțiile acesteia. Am avut și am o viață plină de activități și emoții pe care le trăiesc cu bucurie. Vorba aceea: Să ne trăim Clipa!
Aveţi 18 ani şi trebuie să vă hotărîţi ce carieră urmaţi. Aţi lua-o pe alt drum sau l-aţi urma pe acealaşi?
Aș merge pe același drum, al formării de formatori. Mi-a plăcut să fiu profesor, dar să fii profesor de profesori e un vis pe care îl văd acum împlinindu-se! A forma profesori nu poate fi decît a încerca să înveșnicești CLIPA!
Jupânu’
