Scriu materialul ăsta miercuri, 21 august 2013, şi tremură sufletul în mine de frică. Mai sînt două zile pînă la Apocalipsă. Nu aia mayaşă, fiindcă pe aia am trecut-o cu bine. Nu, dragi meseni, pe 23 august 2013 este anunţată apocalipsa după Rasputin. Popa ăsta nebun, alcoolic şi cam curvar a prezis lucruri înfricoşătoare pentru mititica noastră planetă. „Cutremurele vor deveni mai frecvente, apa şi pămîntul se vor deschide şi vor absorbi oameni şi obiecte”. Aşa zice popa Rasputin. Vă daţi seama, ne înghite sorbul pe toţi. Din sorb ne-am născut, în sorb ne vom întoarce, ar putea spune un machitor ros de pancreatită şi cu ficatul făcut supă. La urma urmei, sorbitul e cel care ne înfrumuseţează viaţa. Între sorbire şi masticaţie, cei mai mulţi aleg prima variantă. Mestecatul produce carii, gingivită, paradontoză, abcese şi tot felul de dureri aiurea. Nu s-a văzut încă omul care să facă puroi la măsele din cauza votcii sau a oricărui alt trăscău respectabil. Oricum, cei dedaţi la umplerea cu zel a burdihanului, cei dedaţi crăpelniţei nestăpînite sînt mai expuşi repausării subite decît cei care exersează sfîntul dar al sorbitului. De fapt, se spune că, după o zi obositoare de muncă, după stres, e cel mai frumos lucru să stai întins şi să sorbi în linişte un pahar de whisky cu gheaţă. N-am auzit încă pe nimeni că s-ar linişti seara sorbind o ciorbă de perişoare, un piure cu pîrjoale sau un gulaş iute ca dracu. Pînă şi traiectul digestiv ne arată că, anatomic vorbind, sorbitul e preferabil unei vulgare masticaţii. Şi anatomia nu minte. Chiar şi istoria noastră naţională ne oferă un ilustru exemplu. „Hai la Milcov cu grăbire/ Să-l secăm dintr-o sorbire”, zice poetul îndemnîndu-i în felul acesta pe moldoveni şi pe munteni la unirea prin machială. De unde se arată că sorbirea are şi o frumoasă dimensiune patriotică. De cînd e lumea şi pămîntul, ostaşilor care pleacă la luptă li se dă înainte cîte un „întăritor”, cîte un rachiu ca să uite de ei şi să devină „pui de lei”, adică neînfricaţi în luptă. Păi, bre, dragi meseni, eu cred că trebuie să accentuăm aspectul ăsta. Pentru a deveni neînfricaţi, soldaţilor li se dă rachiu şi nicidecum cîte o eugenie sau un pişcot. Oştenii lui Mircea, un „bătrîn atît de simplu, după vorbă, după port”, n-au făcut varză armata cotropitoare otomană condusă de Baiazid mîncînd prune cu scrijele înainte de bătălie. Asta e clar. Nu te ţine vlaga cu zeamă de curechi. Musai ar fi drojdit vitejii ăia nişte ţuică de Piteşti înainte de încăierare. Normal că turcii, din cauza religiei lor, nu le au cu machiala, deci cu sorbitul, şi ca atare au încasat-o cum era şi de aşteptat şi cum descrie şi poetul: „Acea grindină oţelită, înspre Dunăre o mînă/ Iar în urma ei se întinde/ Falnic, armia română”. Dacă poetul ar fi fost un cronicar corect ar fi scris că înspre Dunăre se întinde „falnic şi cam beată mangă armia română”. Chestia cu sorbul dă bine la Rasputin şi la poporul care l-a zămislit. Că doar nu era să fie Rasputin vreun abstinent mahomedan. Aşa că e normal ca profeţia unui rusnac înţărcat cu trascău să promoveze sorbul şi nu mestecatul de prune uscate. Chestia e că, probabil beat fiind, popa ăsta prezice „o furtună teribilă” care se va produce pe 23 august 2013. „Focul va înghiţi toată viaţa de pe uscat, iar după aceasta viaţa nu va mai exista şi se va instala o linişte de mormînt”. Zăbăucul ăsta de popă rusălău nu avea nici un discernămînt. Păi, băi nene, cum rămîne cu Apocalipsa? Se face ea prin sorb sau prin foc? „Cînd timpurile se vor apropia de beznă, iubirea oamenilor se va transforma în vegetaţie uscată”, spune acelaşi Rasputin zăbăuc. În deşertul acelor vremuri vor creşte doar două plante, adicătelea planta cîştigului şi cea a iubirii de sine, ţine să precizeze acelaşi nespălat cu sutană. Că bine le zici, măi plăvane! Dacă ne uităm la ţărişoara numită Rusia, păi ea fix asta propovăduieşte: propriul cîştig şi iubirea de sine. Îl vedeţi pe Putin făcînd danii creştine? V-a luat sorbul prea de dimineaţă dacă vă închipuiţi că ţarul de la Kremlin o fi vreun milostiv care doreşte pacea lumii. Toată gestica Moscovei nu urmăreşte decît profitul propriu şi autoadularea. Ăştia încă se visează stăpînii lumii. Încă se visează arbitrii planetari. Mai deunăzi, înainte de Apocalipsa lui Rasputin, oficialii de la Moscova îşi permiteau să ridice glasul faţă de administraţia de la Kiev. Moscova spunea că Ucraina, dacă „va semna pactul sinucigaş de asociere la UE”, va suporta consecinţe nebănuite. Nu-i prima oară cînd Rusia îşi bagă nasul unde nu-i fierbe oala, nu-i prima oară cînd Kremlinul ameninţă un stat suveran şi, evident, nu-i prima oară cînd acelaşi Kremlin demonstrează lumii că „diplomaţia” sa are inspiraţie de cocină. Cu izul aferent. În Ucraina există puternice forţe pro-ruseşti care ar pactiza cu Kremlinul fie şi cu riscul dezmembrării ţării. Acest lucru este inacceptabil pentru vecinii Ucrainei, darămite pentru suveranitatea şi independenţa unei naţiuni care a fost decenii întregi umilită de oligarhia imperială rusă. De fapt, Rusia rămîne cel mai important birjar pe piaţa gazelor naturale. De aici şi atitudinea birjărească impusă de camarila lui Putin în relaţiile cu Europa şi cu ceilalţi parteneri dependenţi de această importantă resursă. Rusia a creat o geopolitică bazată pe distribuţia gazelor naturale. O geopolitică vulgar de cinică şi şantajistă. Să ne aducem aminte la cîtă umilinţă şi constrîngere a fost supusă Ucraina atunci cînd Putin a închis robinetul cu gaze şi ce iritare a produs acest lucru pe arena europeană a energiei. Dacă între 1929 şi 1932 Rusia sovietică a produs un Holodomor (un genocid prin înfometare), adică un genocid inimaginabil (peste 10 milioane de victime), acum cîţiva ani, aceeaşi Rusie, de data asta foarte, foarte „democratică”, era să îngheţe Ucraina şi Europa în plină iarnă, tăind alimentarea cu gaz natural. În momentul de faţă, rezervele ucrainene cu gaze de şist (3,6 trilioane de metri cubi) plasează Kievul, după Polonia şi Franţa, pe locul trei în Europa. Asta ar însemna dobîndirea totală a independenţei energetice a vecinilor noştri faţă de Moscova. Nici România nu stă mai rău. Şi noi, care plătim cea mai piperată notă de plată pentru gazele ruseşti, am putea să le spunem adio guvizilor de la Gazprom. Independenţa energetică a ucrainenilor cade la Kremlin ca un, pardon, răhăţel de muscă pe chelia polcovnicului Putin. Uniunea vamală sub patronajul Rusiei pare în acest context o mireasă mult prea uzată şi neatrăgătoare nu doar pentru mirele Ianukovici, ci pentru o însemnată parte a populaţiei ucrainene. Uniunea Euroasiatică propusă de Kremlin e o ciorbă reîncălzită în care se discern clar ingredientele imperiale şi hegemonice ale oligarhiei politico-financiare de la Moscova. Vorba preşedintelui Băsescu, apropo de Uniunea Euroasiatică: „Dacă ucrainenii n-au ochii oblici, ce-ar căuta ei într-o astfel de uniune”? Chiar aşa! De fapt, Kremlinul a ţinut ani în şir Ucraina ca pe o slujnicuţă în casă. Una bună la toate. Cînd a vrut s-o umilească a înfometat-o, cînd a vrut s-o îngenuncheze i-a tăiat căldura, iar acum, cînd „slujnicuţa” şi-a cîştigat libertatea şi a scăpat de neam-prostia mujicească, hopa, Kremlinul o curtează de zor, mai, mai s-o ia de nevastă. Sper că Ucraina va înţelege că în viziunea Kremlinului o astfel de „căsnicie” numită Uniune Vamală sau Uniunea Euroasiatică e un nou mod de subordonare. Proaspătul divorţat Putin cînd se gîndeşte la un mariaj cu Ucraina se gîndeşte de fapt la următorul dicton: „Căsătoria este modalitatea cea mai scumpă de a avea o femeie gratis”. Problema e dacă Kievul ştie ce gîndeşte burlacul Putin despre definiţia căsătoriei dată mai înainte. În toate fostele mariaje cu Kremlinul, Ucraina, o mireasă luată cu japca, a fost umilită, violată, înfometată şi marginalizată. Acum are independenţa în propriile sale mîini. Şi ca atare trebuie să aleagă între două opţiuni: ori îşi face ochii oblici, ori optează să se rimeleze la Paris, Londra sau Bruxelles, adică undeva în Uniunea Europeană. Şi fiindcă acest articol apare cam în acelaşi timp cu Ziua Naţională a Ucrainei, nu facem decît să le dorim vecinilor noştri să aibă ochi frumoşi şi să se gîndească bine încotro vor să se uite cu ei. Spre Est sau spre Vest. Nu de alta, dar la Est burlacul Putin nu-i o soluţie prea încîntătoare. E prea bătrîior pentru o mireasă atît de frumoasă ca Ucraina.
