Firma care se ocupă de „Termica” Suceava, companie aflată în insolvenţă, ameninţă că-i va executa silit pe cei care au datorii la producătorul şi furnizorul de energie termică. Viceprimarul PNL al Sucevei, Ovidiu Doroftei, spune că cei care au datorii la bugetul local vor fi executaţi şi ei silit. Pînă la urmă, oamenii „Termica” şi angajaţii Primăriei vor începe să se certe în faţa uşilor rău-platnicilor, neînţelegîndu-se care să confişte păpuşa gătită mireasă şi care să ia de pe masa din sufragerie peştele din sticlă.
PăpUşa datornicilor