Senatorul PSD de Suceava, Virginel Iordache, a adus vestea că şi în acest an continuă programul „Euro 200”, care le permite elevilor care provin din familii cu venituri modeste să-şi achiziţioneze computere.
Ştiind de cine este condus Guvernul în prezent, ne-am fi aşteptat la implementarea unui nou program, intitulat 20-20.
ComPutere şi Opoziţie





