Un an de prefectură cu de toate

Am trăit un an atipic, un an al pandemiei. Dacă dau timpul înapoi, cred că le-am prins cam pe toate, începînd cu primul meu week-end de subprefect. Îmi aduc aminte exact cum am prins primul cod roșu de zăpadă și am fost în teren. Am intrat din prima în pîine, ca să zic așa. Probabil și avîntul tinereții și prospețimea în domeniu au contribuit la acest lucru. A urmat cazul cu acea profesoară venită din China și care era suspectă de coronavirus, la mijlocul lunii februarie. Au urmat pandemia și momentul nefericit cu carantinarea zonei metropolitane Suceava. Am prins povestea cu suspendarea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor de la <Iulius Mall> pe aproape 3 luni. Au urmat, din păcate, inundațiile din vară. Au fost derulate proiecte de ajutorare a persoanelor dezavantajate cu sprijinul Ministerului Fondurilor Europene și al Uniunii Europene. Am prins și două rînduri de alegeri: locale și parlamentare. Am prins și un <cutremur>, un <cutremur> mare, la Serviciul Permise Auto”. Daniel Prorociuc, la un an de la preluarea funcției de subprefect al Sucevei.