Unul dintre invitații redactorului șef al ”Monitorul de Suceava”, Tiberiu Avram, la podcastul ”Interviurile Monitorul” a fost actorul Cosmin Natanticu:
”Are o figură interesantă, o reții. El povestea că atunci cînd a ajuns la TVR și îi spuneau: <Tu ai o figură interesantă. Semeni cu Puiu Călinescu>. Probabil n-avea barbă atunci. El a fost un an la TVR. Era co-prezentator, gen, la <Surprize, surprize>. Cu Andreea Marin. Și spune: <Noi eram, dar nu prea apăream, știi?>. Că era el cu încă unul, aveau un scheci de ăsta. Și trebuia să apar la minutul 25. La minutul 20 venea Andreea Marin, făcea surpriza, trebuia să aștepți, doamna plînge, pînă își revine… Trecea 25-ul. Erau în direct. <Ce facem? Ce scoatem?>. <Scoatem Natanticii>. <O dată, de două ori, de trei ori, noi apăream, așa, cîte o dată. Se întîmpla să apărem două – trei minute, scheciul nostru era de patru minute. N-aveam nici timp să spun poanta, știi?>. Dacă scheciul lor era de patru minute, li se spunea: <Voi intrați două minute>. În două minute nu aveau ce poantă să spună.
A venit în București, el este din Petroșani. A venit, avea o trupă în liceu, a început să facă tot felul de spectacole. Și după s-a gîndit el că, totuși, ar fi bine să dea la facultate. Și a spus că e cel mai bun lucru pe care l-a făcut în viața lui (Facultatea de actorie – n.r.). Și i-am zis: <Uite, că a fost Micutzu aici, și Micutzu îmi povestea cît a durat să se impună pe scenă. Cinci ani, să ai răbdare cinci ani cu săli goale…>. <La mine, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 ani. Și gîndește-te că eu eram în deschidere la Micutzu, care Micutzu avea sala goală>. Micutzu venea să joace în față unei săli goale, da? Dar în deschidere era Natanticul.
El a venit la Suceava, a fost invitat la Camera de Comerț. A fost gala unde s-au dat premii. Cei de la Cameră chemau tot felul de formații și acum au vrut să schimbe puțin. Și a fost chemat Natanticu.
Am vorbit cu el puțin după. Era puțin pierdut în față. Ei cînd fac stand-up, de obicei într-o sală mai mică, interacționează cu toți, ești aproape de public. La Prestige Ballroom, sală mare, el în față, luminile pe el, da? Îmi spunea: <Băi, eu nu văd dacă oamenii rîd sau aplaudă>. Că la un moment dat tot zicea: <Dacă v-a plăcut, aplaudați>. Din sală vedeai că oamenii rîd. Nu avea nici un feedback, stătea, nu știa ce să facă. Zici o poantă, două, trei, patru, dar nu vezi dacă oamenii rîd. Lumea a apreciat, a rîs. El a fost puțin pierdut pentru că nu realiza cum reacționa lumea. Acesta e riscul cînd ești într-o sală de genul ăsta”.
