Primăria Suceava s-a fudulit pe pagina sa de socializare cu două realizări de excepție din ultima perioadă: îndepărtarea unui panou publicitar de pe blocul Union și desființarea reclamei luminoase din intersecția de la Catedrala de pe Mărășești. Primăria a postat și fotografii din cele două zone atunci cînd erau panourile și după ce acestea au fost îndepărtate, și a întrebat mîndră: ”Arăta Suceava mai bine înainte sau arată mai bine acum? Este vizibil procesul de regenerare urbană? Suntem pe drumul cel bun?”.
În urma acțiunii Primăriei, pe blocul de la Union au rămas niște cabluri negre cît vița de groase, că tot ne apropiem de perioada în care se merge cu uratul, iar pe Mărășești se vede în toată urîțenia sa cel mai trist parc din sud-estul Europei.
Pînă să vină regenerarea trebuie să ne obișnuim cu degenerarea.
UrBanul Mărăcine






