Referitor la lucrările de asfaltare a bulevardului principal al Sucevei, primarul Ion Lungu a ținut să spună că treaba merge destul de bine, ”dar se desfășoară, totuși, în condiții grele, pentru că pe timp de noapte nu-i la fel ca pe timp de zi”.
Se vede că domnul Lungu a făcut parte din partidul al cărui șef ne-a luminat într-o zi, care, iată, nu-i ca noaptea, că vara nu-i ca iarna.
Fulgul de nea Traian






