”Pentru mine pescuitul e o stare de spirit, pur și simplu. Îl moștenesc pe taică-meu, chiar mai am scule vintage, ca să le numim așa, din trusa pe care mi-a lăsat-o tata mie, cu bucurie. Chiar am un rucsac pe care ori cîte ori îl închid și îl deschid parcă îl văd lîngă mine, așa, pe taică-meu, cu care de-a lungul copilăriei și în adolescență, dar și mai tîrziu, participam la partide de pescuit. Era o perioadă de rai pe pămînt, rîul Suceava colcăia de pește, era curat, nu era murdar, nu se întîmplau decît viiturile naturale, dar nu aduceau pet-uri, nu aduceau nimic… Oamenii, dacă aruncau pe pîraie, aruncau doar materiale care erau biodegradabile. Dar acum, ați văzut ce dezastru e… Ceea ce te cutremură este nivelul de indiferență față de ceea ce ne înconjoară, de mediul înconjurător. Noi sîntem înconjurați de un mediu și ni-l facem foarte urîcios. Să vezi mereu pungi de plastic în amonte, să vezi pet-uri, să vezi doze de bere… Sînt locuri pe care le frecventez, nu numai eu, o mulțime de pescari în căutare de liniște, că pînă la urmă vrem o liniște… Pescarul este un om care stă în liniștea lui și nu vrea să fie deranjat, și nu vrea să deranjeze pe nimeni. Vreau să spun că pe rîul Suceava am fost o singură dată, acum nu poți să mergi, pentru că rîul este înnămolit de ploi, nu prea ai cum să pescuiești. Am ajuns, așadar, pe Dragomirna, care este acest plămîn de speranță, spun eu, pentru pescari. Sînt pescari care stau și peste noapte și bine fac, pentru că peste zi, dom`le, apar băieții… apar băieții cu bărci cu motor, fac fițe pe apă…
N-am prins nimic, dar abia a început vara. Am fost de trei ori la pește, doar atît. Acum o săptămînă bătea vîntul foarte tare, m-am agățat pe rîul Suceava ca să dau la plută, n-am putut din cauza vîntului… unul dintre vrăjmașii pescarilor este rafala de vînt.
Eu cred că cei mai fericiți și cei mai îndîrjiți sînt cei care stau noaptea pe malul lacului. Am văzut la un moment dat pe marginea unui mal la Suceava…, adusese unul o saltea si o lăsase, așa, peste noapte, că nu fură nimeni o saltea pliabilă. Acolo era culcușul lui peste noapte – să stai pe o saltea… Pescarii noștri au tenacitate. Stau noaptea, ascultă și cu clopoțelul pus pe undiță… într-o speranță că vor auzi un clinchet.
E frumos pescuitul, păcat că-i mare mizerie. Poate o campanie împreună cu Garda de Mediu, împreună cu voluntarii… Eu am mai spus-o la toate intervențiile mele legate de pescuit, așa cum se fac acțiuni de strîns gunoaiele din oraș, poate declanșăm la un moment dat o campanie din asta, să curățăm… Sînt aviziere din astea pe marginea drumului, de exemplu, spre Mihoveni, spre viaduct <Interzisă depunerea de gunoaie aiurea>, e clar că acolo e un braconaj al gunoierilor care aruncă materiale nondegradabile, în albia majoră a rîului Suceava.
Și pește cam puțin. Aici este problema. Pește din ce în ce mai puțin. Nu să știe de ce, se braconează, nu se braconează… Rîul în sine e o rezervație care își reglează natural mulțimile de viețuitoare. Deci, peștii ar trebui să își regleze singuri… dar probabil că și fenomene din astea de perturbare a unui echilibru normal, numit în ansamblu poluare, că nu știm cine și ce aruncă de-a lungul unui curs de rîu. Și aici ar trebui Garda de Mediu. Faceți gardă! Fiți gardienii echilibrului naturii! Împreună cu primăriile. Sînt atîtea servicii care pot măcar să miște, dar dacă nu mișcă deloc e păcat. E păcat, păcat, pentru că noi vorbim de, vai!, Bucovina extraordinară… Ferească Dumnezeu să te duci să faci un reportaj, așa, din ăla profesionist, s-o iei de la izvoare către vărsare, pe firul unui rîu. Să vezi, să faci o statistică, să vezi cum crește exponențial această acumulare de mizerii. Adică, cu cît vii spre aval, cu atît mizeriile sînt agresive deja. Agresează ochiul, agresează bunul simț”. Maestrul Mihai Pînzaru – PIM, în calitate de pescar amator.
