Coordonatorul AUR Rădăuți, Dan George Marcu, cel care a candidat la funcția de primar anul trecut, însă fără succes, a mulțumit locuitorilor din municipiu care au votat cu George Simion în primul tur al alegerilor prezidențiale. În Rădăuți, domnul Simion s-a clasat pe primul loc. Domnul Marcu a declarat că ”în ciuda trădărilor din interior, noi, echipa AUR Rădăuți, am rămas aceiași oameni care vom fi alături de rădăuțeni, fără implicarea cărora nu am fi aici”.
Da, fix de aia a cîștigat George Simion, pentru că membrii AUR din localitate în frunte cu domnul coordonator au dus muncă de lămurire eficientă cu electoratul. E ca și cum domnul Marcu ar ieși și ar spune și că Inter Milano s-a calificat în finala Ligii Campionilor, pentru că el și cîțiva prieteni de-ai săi i-au făcut galerie din fața televizorului.
Dom(n)ul din Milano





