Domnilor jurnaliști,

Noi, reprezentanții celei mai mari, mai importante, mai solide și mai omogene coaliții din cîte s-au constituit vreodată pe sfintele meleaguri românești, ne declarăm profund lezați de aproape toate cele semnalate mincinos în articolul „PNL Suceava – PSD Suceava 2-2. Gata, dați mingea încoace și fiecare la casa lui!”, convingerea noastră fermă fiind aceea că sînteți vînduți unei forțe (de fapt, nu forțe, ci entități, că forțe sîntem noi!) ostile bunului mers al lucrurilor și care nu vede cu ochi buni faptul că noi o să facem să fie prosperitate în țară și județ, și la vară cald. De altfel, ca să n-avem vorbe, deși abia se-nfiripă vara, deja e cald în draci, ca o dovadă că virgulă cînd zicem ceva, atunci să știți că așa și rămîne: vorbă! Ni se pare nedrept să puneți în gurile noastre chestiuni pe care nu numai că nu le-am spus vreodată, dar nici nu ne-ar fi trecut prin cap, mai ales că între șefii partidelor noastre la nivel județean este o armonie de speriat.

Bunăoară eu, Ioan Stan, preș. PSD, cum aș fi putut vorbi de „parcuri industriale inexistente”, cînd unul din creatorii acestui minunat proiect de anvergură intergalactică este însuși domnul Donțu, pe care încă îl apreciez enorm, chiar și după ce l-am gonit de pe liste? Iar eu, Gheorghe (pentru voi, băi!, că pentru prieteni sînt George, nu detaliez de ce, cred că vă e clar) Flutur, preș. PNL, cum puteți susține că „l-am trimis la înaintare” pe deputatul Bogdan Gheorghiu? Ia nu mai faceți afirmații d-astea hazardate, că doar cu înaintarea stăm binișor. Bogdan ăsta, dacă era mai înalt, ar fi meritat trimis în apărare, în locul lui Chiricheș, acolo era nevoie de unul ca el.

Așa că nu mai băgați voi zîzanie nici între noi, partidele care vă vor doar binele, nici între noi și echipa națională! De fapt, noi o să păstrăm mingea, iar acasă să mergeți voi, că nu știți să faceți nici jonglerii, cu sau fără minge, ca noi.

PNL și PSD, unitatea de granit e