La începutul carierei, președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a fost profesor de istorie la un liceu. În cadrul unui interviu acordat Radio Top și Intermedia TV, academicianul a fost întrebat dacă astăzi ar fi profesor de istorie, pe unde i-ar duce pe elevii săi pentru a înțelege mai bine Istoria României.
”Păi, dacă aș vrea să-i fac să înțeleagă cum era înainte de a exista români, că românii s-au format tîrziu, noi nu sîntem de 2.000 de ani… că ne-am format în mileniul I, la sfîrșitul mileniului, și avem niște strămoși din care ne-am format. Simplificăm foarte mult, noi, profesorii și spunem că ne-am format din daci și din romani, și s-au adăugat slavii. Au fost mai mulți care s-au adăugat de-a lungul timpului. I-aș duce la Sarmizegetusa Regia, în Munții Orăștiei, să vadă cum un regat s-a putut ține acolo cu Burebista, și mai ales cu Decebal, că despre Decebal știm sigur că a avut capitală acolo.
După aia aș coborî 40 de kilometri în cîmpie, în Țara Hațegului, și le-aș arăta Ulpia Traiana Sarmizegetusa, prima colonie romană formată aici după formarea provinciei, care era Augusta Dacica Metropolis și era ctitoria Împăratului Traian, care e în imnul nostru, Decebal și Traian, să vadă un oraș cu circa 20.000 de locuitori, cu amfiteatru, cu forum, cu temple, cîte s-au păstrat, ele sînt, se pot vedea…
După aia, aș putea să le arăt localitatea Biertan, unde s-a descoperit un fragment de candelabru, cam de la 300 și ceva, pe care scrie EGO ZENOVIUS VOTUM POSUI – Eu, Zenovie, am pus acest dar – și semnul Mîntuitorului, prescurtarea numelui lui Iisus Hristos, ca să vadă că începea creștinismul să prindă rădăcini la noi. Și mai departe, avem în Dobrogea bisericuțe săpate în stîncă de creștinii care au fost acolo în secolele VIII, IX, X. În secolele XI-XII-XIII avem deja biserici de piatră în Țara Hațegului și i-aș duce să vadă Streiul.
După aia aș veni la Cîmpulung și la Curtea de Argeș, să vadă cum s-a ctitorit prima țară care a purtat numele de Țară Românească și a păstrat și prin nume o misiune de a reconstitui unitatea acestui popor. Neapărat după aia aș zăbovi mai mult, aș merge și la Baia și la Siret, mai ales la Suceava, pentru că cine vrea să știe cam ce a făcut și ce a fost Ștefan cel Mare nu poate să nu treacă pe la Suceava. Și cu punct terminus Putna. Și toate mănăstirile de aici. După aia și Cetatea Neamțului. Acolo aproape, zonele Bacău, Neamț, Piatra Neamț, sînt urmele trecerii lui Ion Creangă, și chiar dacă trecem peste secole… ar putea vedea Humuleștii, ce au fost Humuleștii odată, și poate Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul. Și pe urmă, Iașii. Iașii dacă nu-s văzuți, nu se înțelege nimic din istoria noastră.
Apoi, pînă la Mihai Viteazul, avem urmașii lui Ștefan cel Mare pe care Barbu Ștefănescu Delavrancea i-a portretizat pe unul ca Viforul și celălalt ca Luceafărul. Ștefăniță e Viforul și Petru Rareș e Luceafărul. Și pentru Mihai Viteazul sînt mai multe locuri, că Mihai Viteazul a trecut peste tot. Revin, dacă vreau să îl înțeleagă pe Mihai Viteazul, trebuie să mă duc tot la Iași, că la Iași s-a intitulat pentru prima oară domn al Țării Românești, al Ardealului și a toată Țara Moldovei. Aici, la Iași, în lunile mai-iunie. Dreapta, stînga, a cucerit cu armata toată țara Moldovei și a și stăpînit-o în timp. Deci, a avut conștiința că a construit o lume nouă, nu neapărat România sau națiunea română, astea-s chestii un pic mai tîrzii, națiunea modernă. Dar el, Mihai Viteazul, a pus pe o singură stemă simbolurile celor trei țări – Țară Românească, Moldova și Transilvania, astea nu-s povești. El a făcut stema unită. Pe urmă, l-a pregătit pe Nicolaie Pătrașcu, fiul lui, să fie domn și la Iași, și la București. Și să rezideze la Alba Iulia, că era reședință princiară și românii îl numeau <Crai>. Deci, a gîndit o anumită unitate. Putem să-i zicem unitatea Daciei, că nu era unitatea României. Dar cînd a venit Nicolae Bălcescu peste 200 de ani și a scris <Românii supt Mihai Voievod-Viteazul>, el l-a portretizat pe Mihai Viteazul ca și cum ar fi un contemporan al lui, luptător pentru unirea Țării Românești cu Moldova, și cu Transilvania. Și parcă le spune, printre rînduri contemporanilor, Bălcescu, dacă Mihai Viteazul a reușit, acum cu 200 de ani și ceva, să facă o Țară Românească, voi nu sînteți în stare sau noi nu sîntem în stare, mai mult voi, că el, săracu Bălcescu, a fost bolnav și a murit departe, la Palermo, în 1852… Dar au rămas ceilalți. Și aici, iarăși, tot la Moldova trebuie să revin, că Vasile Alecsandri, și Kogălniceanu, și Alexandru Cuza nu sînt munteni, sînt moldoveni. Ei au făcut, unul a scris <Hora Unirii>, altul a fost diplomat în slujba Domnului, iar domnul Cuza, care a avut multe păcate ca orice om și n-am timp să le înșir pe toate, dar mai ales în a doua parte a domniei, a avut mare înțelepciune să stea alături de Kogălniceanu ca prim-ministru și a reușit să facă în prima parte Unirea completă, că nu i-a aprobat-o, el a făcut-o. În primul rînd, recunoașterea dublei alegeri, nici asta nu era. A obligat Marile Puteri să facă această recunoaștere prin diplomați care vorbeau franceză, că franceza era limba de circulație atunci, după aia a unificat toate instituțiile, muntene și moldovenești, să fie la fel. A înființat prima universitate modernă a țării la Iași”.
