Banii sînt pentru ACUM

Prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR, Uniunea Europeană a spus că vrea să ajute România și celelalte țări acum, să existe un impact în acest an, pentru a contracara într-un fel efectele pandemiei în partea economică. Iar tu, dacă vii cu un proiect care se va dezvolta peste șase ani, adică de-abia faci studiul de fezabilitate în doi, trei ani, normal că Uniunea Europeană îți zice că nu peste trei-patru ani are nevoie de o infuzie de capital în economie, ci în acest an. Ai un proiect gata să înceapă în iunie? Nu. Păi, și-atunci trebuie să găsești unul în acest sens. Inclusiv solicitările de proiecte din partea universităților au fost foarte sumare. Trimiteți propuneri de proiecte pentru PNRR. Dar, am nevoie de pachetul de informații să văd care-s cerințele. Adică, pune fiecare ce-i trece prin cap și după aceea constatăm că proiectele nu-s bune. Am trimis și noi 10 propuneri de proiecte. Am scris, am detaliat, dar dacă citim materialul original și vedem care-s cerințele, parcă o parte din proiectele propuse nu au ce căuta acolo. Scopul PNRR nu e unul obișnuit. Avem strategie pentru asta? Scopul acestui plan e să ofere infuzie de capital în economia actuală, astfel încît să contracareze efectele economice ale pandemiei. Dacă vrei să faci autostradă peste cinci ani prin PNRR normal că te vor refuza, chiar dacă-i un lucru foarte bun pentru tine ca țară. Pe de altă parte, minele din Valea Jiului nu trebuie să se închidă acum. Pînă cînd se mai dezvoltă energia verde mai este, iar în acest timp trebuie să oferi deja locuri de muncă, astfel încît, ușor-ușor, tranziția să se realizeze dintr-un loc în altul. Este nevoie de o suplimentare a veniturilor în zonă. Vii cu ajutoare de stat pentru a oferi cel puțin o perioadă un salariu comparabil cu ce cîștigă el în mină. Trebuie să oferi și condiții de muncă mult mai bune. Noi avem bombe ecologice și-n zona noastră. Și-atunci, oamenii ăștia trebuie implicați în partea de conservare a acestor mine. Altfel, vom constata, nu astăzi, nu mîine, ci în patru-cinci ani de zile, dezastre ecologice”. Prorectorul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava Mihai Dimian.