„În tren te simți în siguranță și ai timp să citești. Mi-am reluat lectura pe care am abandonat-o de ceva vreme și recuperez din greu. Acum traversez o perioadă de reașezare și l-am descoperit pe un medic canadian de origine maghiară, Gabor Maté. El este și coacher pe ceea ce înseamnă abordarea nouă a medicinei, adică mintea și trupul împreună, traumele emoționale, modul de gestionare inclusiv a relației părinte-copil, conexiunile sociale, importanța lor, consecințele singurătății și ale modului în care reușești să stabilești relațiile sociale care sînt foarte importante pentru noi. Pînă la urmă noi, oamenii, sîntem un animal social. Lucruri pe care le știam sau pe care poate le simțeam, le intuiam, mi le regăsesc oarecum definite și explicate și ca origini, și ca și consecințe. Este o perioadă pe care o reașez și din lecturi și la recomandarea copilului meu. Este student și mi se pare reprezentativ pentru această generație, o generație foarte preocupată. Îl urmăresc și sînt îngrijorată pentru un viitor care-i incert și pentru noi adulții. Copilul nu-i îngrijorat, ci doar mama. Copiii au toată viața înainte. Actuala generație este mult mai profundă. Noi am văzut tot felul de aprecieri, tot felul de critici, de comentarii vizavi de cît de superficiali sînt, cît de nerăbdători, că vor totul acum… Ca și cum noi, la vremea noastră, am muncit, am pus cărămidă cu cărămidă. Sînt niște copii foarte buni și apreciez faptul că-și documentează momentul în care își formează niște păreri. Eu am încredere în copil, numai să rămînă în țară. El este adeptul mobilității. Noi aveam granițele județului și ei nu mai au nici granițele Europei. Lumea este deschisă pentru ei, dar nu la modul în care și-ar dori neapărat să plece. Sînt mult mai pragmatici decît noi și cîntăresc foarte repede ce oferte au în țară, ce oferte au în afară. Ei pun în cîntar și ceea ce nu se poate înlocui din ceea ce ai acasă. Copilul meu nu e sub nici o formă genul de om care să spună că pleacă din țara asta pentru că nu îi place, pentru că s-a săturat de ea. Chiar dacă sună lozincar, copilul meu chiar își iubește țara. Așa, în felul lor, copiii noștri își iubesc țara și au nevoie de la noi să le oferim motive să rămînă pe lîngă ceea ce apreciază acasă”. Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi.