Alimentele de barză, viezure, mînz

Tînărul, neliniștitul și guralivul deputat PSD de Suceava George Șoldan nu putea rata ocazia de a spune ce bun e partidul său cu poporul, după ce a intrat în vigoare ordonanța cu privire la reducerea prețurilor la unele produse alimentare. Domnul Șoldan a spus că la un lanț de hipermarket-uri prețurile au scăzut la ”alimentele de bază” cu procente cuprinse de la 14%, la ouă, un anumit brand de brînză și roșii, și pînă la 50% la cartofi albi noi, și a adăugat: „Sînt însă alte branduri de brînză la care prețurile au fost reduse cu peste 35%, iar prețul la pîine, la franzela albă, a scăzut cu 26%. Evident că astfel de măsuri nu pot mulțumi pe toată lumea, dar ar trebui să reînvățăm să cumpărăm românește și să-i apreciem mai mult pe producătorii români”. Pe final am avut impresia că deputatul este de la AUR, dar nu e. Oare o fi cumpărat domnul Șoldan produsele astea sau a auzit de la cineva ce prețuri sînt? Și dacă mergi la magazin găsești la un loc toate produsele de pe listă ieftinite ori trebui să bați tot orașul sau comuna ca să-ți umpli plasa?

Deputatul a ținut să spună și care sînt și cele 14 produse care trebuie ieftinite de către comercianți, însă numai pentru trei luni, printre acestea numărîndu-se pîinea albă simplă cu gramaj cuprins între 300g-500 grame, fără specialități, lapte de vacă proaspăt 1 litru, grăsime 1,5%, brînza telemea din lapte de vacă vrac, iaurtul simplu din lapte de vacă, 3.5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame. Și dacă la magazin nu are decît pîine albă la 600 de grame, lapte la jumătate de litru cu grăsime de 2% și iaurt cu 1,5 grăsime la 250 de grame, ce se întîmplă, domnule deputat? Astea nu sînt alimente de bază? Sau or fi alimente de barză, viezure, mînz. ”Ar trebui să reînvățăm să cumpărăm românește”.

Va-ca-ca, Va-ca-ca