Mai bine nu întreba şi nu declara

Primarul PNL, Ion Lungu, a declarat că municipalitatea este dispusă să continue lucrările de renovare a grădiniţei de lîngă Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, cu condiţia ca lucrările efectuate pînă acum să fie achitate de Ministerul Educaţiei. Nici bine nu a spus primarul lucrul ăsta, că a intrat în scenă şi senatorul PSD de Fălticeni, Ovidiu Donţu, care a declarat că l-a interpelat pe ministrul Dezvoltării, Vasile Dîncu, pentru a-l întreba care-i treaba cu grădiniţa. Mai bine nu întreba şi nu declara domnul Donţu, pentru că astfel s-a aflat că lucrările la grădiniţa care acum este „la roşu” au fost sistate în 2010. Din aprilie 2012 şi pînă în noiembrie 2015, la guvernare a fost PSD-ul, iar din noiembrie 2015 şi pînă în prezent, ministrul Dezvoltării Regionale este un pesedist vopsit în tehnocrat. Deci, domnule Donţu şi domnule PSD, mai aveţi curajul să vă faceţi că vă interesează soarta grădiniţei, în condiţiile în care în patru ani de zile nu aţi reuşit să o terminaţi?  

 SiStatele de plată