Ministerul Sănătăţii a trimis Direcţiei de Sănătate Publică Suceava o adresă în care explică cum trebuie procedat ca urmare a apariţiei unor cazuri de gripă porcină în Ucraina. În respectivul document nu scrie nicăieri că trebuie trimisă o ambulanţă la Vama Siret şi că asistenta trebuie să-i întrebe de sănătate pe ucrainenii intraţi în ţara noastră. Vă reamintim că, pentru o zi, o ambulanţă a stat la punctul de trecere a frontierei, trimisă acolo de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, condus de prefectul Constantin Harasim. Asistenta de pe maşina salvării a declarat pentru Intermedia TV că i-a întrebat pe ucrainenii cu care a intrat în contact dacă au fost vaccinaţi împotriva gripei şi că pe cîţiva copii i-a întors din drum! După ce prefectul Harasim anunţase cu mare tam-tam instalarea unei ambulanţe la Siret, ca urmare a întrebărilor pe care presa le-a adresat autorităţilor în legătură cu legalitatea demersului, maşina a fost retrasă. Ne rugăm ca Ministerul Apărării să trimită şi el o adresă, cît mai repede, în care să atragă atenţia Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă să nu cumva să pună un tanc la graniţă, care să tragă în toţi vizitatorii ucraineni care tuşesc şi au muci la nas.
Tink tanc-ul de la Prefectură





