Dacă voi mă vreţi, eu nu ştiu dacă vreau

Ovidiu Donţu, Tiberiu Brădăţan (T)PSD vrea să-l arunce pe Tiberiu Brădăţan în lupta pentru Primăria Suceava, însă doctorul urgentist, director medical al Spitalului Judeţean şi consilier local, se codeşte. La Suceava, cele două mari partide, PSD şi PNL, sînt confuze. Atît de confuze încît nu au reuşit nici pînă la această oră să anunţe public care le sînt candidaţii la posturile de primar în municipiul reşedinţă de judeţ. Şi, atenţie, cel mai probabil, alegerile locale vor avea loc pe 5 iunie 2016, şi nu undeva la sfîrşitul anului. La PNL, deputatul Ioan Balan a fost anunţat candidatul partidului. A fost anunţat de Suceava, de preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL, senatorul Gheorghe Flutur, mai exact. Organizaţia Judeţeană a votat în favoarea domnului Balan, însă Bucureştiul a amînat o decizie finală în cazul său. Ioan Balan a spus că acest lucru s-a întîmplat din motive tehnice, pentru că nu a ajuns dosarul de la Suceava. Dosar care, pentru a fi trimis, ar fi trebuit să conţină numele candidaţilor PNL la toate primăriile din Suceava. Sînt tot mai multe vocile care se aud pe la colţuri spunînd că primarul independent Ion Lungu, fost membru PDL şi PNL, vrea să revină în Partidul Naţional Liberal şi să candideze pentru cel de-al patrulea mandat. Pentru asta, domnul Lungu este ajutat de aripa PNL din PNL, aflată într-un conflict mocnit cu aripa PDL din PNL, care la Suceava este reprezentată de Gheorghe Flutur şi Ioan Balan. Totuşi, candidatura domnului Balan este dată ca sigură. Dar, ce mai e sigur în ziua de astăzi, mai ales în politică? Acum, să trecem la PSD. La PSD este şi mai multă ceaţă decît la PNL. 

Pe 15 ianuarie 2016, pe site-ul www.radiotop.ro apărea următoarea ştire: „PSD Suceava şi-a stabilit aproximativ 80% din candidaţii la alegerile locale. Cel puţin aşa susţin surse din Organizaţia Judeţeană a partidului. Conform surselor citate, primarii PSD în funcţie vor candida pentru obţinerea de noi mandate. Încă nu s-a decis cine va fi candidatul social-democraţilor la Primăria Suceava. Însă, cel mai probabil, acesta va fi directorul medical al Spitalului Judeţean, doctorul Tiberiu Brădăţan”. Nu este pentru prima dată cînd numele domnului Brădăţan, doctorul urgentist, director medical al Spitalului Judeţean Suceava şi membru al Consiliului Local, apare la bursa zvonurilor în calitate de candidat la Primăria Suceava din partea PSD. Şi nu este pentru prima dată cînd Jupânu’ îl întreabă pe domnul Brădățan dacă va candida sau nu. Iată răspunsul domnului doctor: „Îmi doresc să fiu sănătos şi să îmi fac treaba bine, să ajut oamenii în primul rînd”. De ajutat PSD-ul, care duce lipsă de candidaţi cu şanse reale de cîştig, domnul Brădăţan nu a spus nimic. Încă o întrebare pentru Tiberiu Brădăţan: „Simţiţi că se pune presiune pe dumneavoastră, pentru a lua decizia de a candida?”. Poftim răspunsul: „Nu este o presiune. Este o propunere. Nu pot nega că este propunerea, dar încă o dată o spun: decizia finală, definitivă, irevocabilă îmi aparţine mie. Mi-am păstrat acest nivel de independenţă, pentru că nu sînt om de afaceri, nu finanţez partidul. Sigur că sînt discuţii, dar nimeni nu-mi va spune fă asta sau îţi iau capul. Eu nu am simţit o presiune să fac ceva”. Şi ceaţa se lăsă din nou…

 

Ion Lungu şi Tiberiu BrădăţanPrimarul independent Ion Lungu şi consilierul Tiberiu Brădăţan, posibilul candidat al PSD la Primăria Suceava, la festivitatea de inaugurare a sălii de sport a Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare”: „Fraţi suceveni, mergeţi în continuare pe mîna mea şi nu o să regretaţi! Eu joc 2 la Valencia – Real Madrid”.