Mesaje de felicitare, mesaje de înfierare

Vremea sudorilor, frezorilor şi maiştrilor care publicau în „Scînteia” mesaje vibrante de felicitare pentru cel mai iubit fiu al poporului a trecut. Acum, trăim în epoca mesajelor vibrante de felicitare trimise de preşedinţii de partid prim-miniştrilor. După ce Victor Ponta şi-a luat adio de la funcţia de premier, preşedintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat: „Gestul făcut astăzi de primul ministru Victor Ponta va fi înscris în cartea de istorie, care îl va consacra ca cel mai bun prim ministru de după 1989, iar demisia de onoare a demonstrat înălţimea funcţiei pe care a îndeplinit-o cu responsabilitate”. Fiind prins pînă peste cap cu campania sa electorală, care speră să-i aducă la final încă un mandat de şef al Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor nu a aflat că liderul partidului nu mai este Victor Ponta, ci Liviu Dragnea. Totodată, domnul Nechifor nu şi-a dat seama că domnul Ponta nu şi-a dat demisia, şi că, de fapt, domnul Dragnea i-a dat acestuia demisia. Aşa că domnul Nechifor ar face bine să se aşeze repede la masă şi să scrie un alt mesaj, prin care să-l felicite pe Liviu Dragnea pentru că, în sfîrşit, a reuşit ce şi-a propus mai demult şi să-l înfiereze pe Victor Ponta fiindcă nu a plecat de bună voie mai devreme.

Asta-i Ponta ce-am pohtit!