Primarul independent al Sucevei, Ion Lungu, s-a urcat pe scena celei de-a IX-a ediţii a Festivalului de Teatru pentru Copii şi Tineret, care a avut loc la Casa Culturii, pentru a anunţa că, în curînd, municipiul reşedinţă de judeţ ar putea avea, din nou, un teatru pentru oameni mari: „Sper ca în vara acestui an să finalizăm lucrările la Centrul Cultural Bucovina. Vreau să vă spun că un etaj din cele patru ale clădirii va fi destinat teatrului. Acolo sînt prevăzute săli corespunzătoare pentru repetiţii, pentru recuzită, iar jos va fi sala de spectacole cu 300 de locuri. Am avut mai multe tentative de a reînfiinţa teatrul la Suceava. De data aceasta, vom avea o casă a teatrului, acel etaj de la Centrul Cultural Bucovina. Vom face tot posibilul să angajăm pe schema Primăriei, la Cultură, o trupă de teatru şi să ajungem într-o zi să avem din nou un teatru adevărat la Suceava”. Deci, pînă la urmă, casa teatrului va fi un etaj al teatrului. În ceea ce priveşte trupa de teatru despre care vorbeşte domnul Lungu va fi o alegere grea. Pentru că nu e uşor să decizi cine joacă teatru mai bine: cei de la PSD, cei de la PNL sau independenţii reprezentaţi de Ion Lungu.
CorTina Turner




