După concursul de ocupare a postului de şef al Inspectoratului Şcolar Suceava, în perioada următoare vor fi scoase la concurs şi posturile de adjuncţi, plus cel de şef al Casei Corpului Didactic. Dosarele se pot depune pînă pe 5 aprilie la sediul IŞJ Suceava, iar probele se vor desfăşura în perioada 20 aprilie – 29 mai la sediul Ministerului Educaţiei. Cum, de frica DNA, concursurile nu se mai aranjează în favoarea preferaţilor partidelor din coaliţia aflată de guvernare, este de aşteptat să se apeleze la modelul folosit la examenul pentru şefia Inspectoratului. Virginel Iordache a pierdut, halucinant, la proba interviului, iar preferatul PSD, Gheorghe Lazăr, care nu a mai intrat în concurs, a rămas şef. Aşadar, Cristina Teodorovici, Gabriela Scutaru şi, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Constantin Mărgineanu, pur şi simplu nu trebuie să se prezinte la concurs. Restul îl face onorata comisie de la Ministerul Educaţiei.
Casa Corpului Didactic şi Demagogic





