Du-te, Șoldi, du-te! Și s-a dus, iar Darabă a înscris

La conducerea Asociației Județene de Fotbal Suceava a ajuns cine a vrut domnul. Domnul Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava și al Organizației Județene a PSD. Este vorba despre Iulian Darabă, consilier județean PSD, vicepreședinte al AJF Suceava, director sportiv la ACS Șomuz Fălticeni, director la o școală din Fîntîna Mare, profesor la Colegiul Național ”Nicu Gane” Fălticeni și preferatul lui Gheorghe Șoldan. Încă de cînd și-a anunțat candidatura pentru șefia AJF, consilierul județean PSD s-a dat de gol că are o puternică susținere politică, afirmînd: ”Consider că relația foarte bună pe care o am cu actuala conducere a Consiliului Județean Suceava poate reprezenta un avantaj pentru fotbalul județean. Consiliul Județean a demonstrat o deschidere reală față de sport, iar numai în acest an a alocat, prin programul de finanțări nerambursabile derulat în baza Legii nr. 350/2005, o sumă record de aproape 5,5 milioane de lei pentru susținerea activităților sportive”. Așa stînd lucrurile, nu este de mirare că înainte cu cîteva zile de alegeri, secretarul general al AJF, Gabriel Șuleru, a renunțat la candidatura pentru șefia asociației, iar în ziua alegerilor s-au dat la o parte și cei care doreau să-i fie vicepreședinți, foștii fotbaliști de marcă ai Sucevei Radu Cașuba și Mihăiță Szekely, lăsînd locurile libere pentru oamenii lui Iulian Darabă, Mihai Roman și Lucian Burlacu. Sen-za-țio-nal, în uralele tribunei pesediste, care strigă ”Du-te, Șoldi, du-te!”, Șoldan a luat mingea, i-a driblat pe Șuleru, pe Cașuba și pe Szekely, l-a văzut pe Darabă care stătea la pleașcă în fața porții goale, i-a pasat și acesta a înscris! Goool! Astfel, Șoldi, idolul tribunelor pesediste, este mai tare decît domnul nea Gigi, care are un singur club de fotbal, în timp ce coordonatorul de joc politico-administrativ din Suceava are toate cluburile de juniori și seniori dintr-un județ întreg.