La începutul anilor ’80, într-o perioadă în care muzica românească își căuta cu greu locul între tradiție și influențele occidentale, muzicianul român Cătălin Tîrcolea făcea un lucru neobișnuit: demonstra că naiul poate fi mai mult decît instrumentul asociat aproape automat folclorului românesc. Rezultatul avea să fie „Zboruri”, un album de jazz-fusion lansat de casa de discuri Electrecord în 1982. Înregistrările au fost realizate la Radioteleviziunea Română, în perioada 28 decembrie 1980 – 6 iunie 1981, discul cuprinzînd șapte piese care îl au în centrul poveștii pe Cătălin Tîrcolea. Muzicianul cîntă la mai multe tipuri de nai, dar și la percuție și flaut, fiind totodată cel care conduce formația orchestrală.
„Zboruri” nu este, însă, un album de nai în sensul tradițional al expresiei. Este un disc de jazz-fusion și jazz-funk, în care naiul este integrat într-o formulă modernă, alături de pian și pian electric, chitară bas, baterie, percuție, saxofon, trompetă, trombon și sintetizator. Bineînțeles, Cătălin Tîrcolea nu este singur în această poveste. Trupa de acompaniament reunește cîțiva dintre muzicienii importanți ai scenei românești, unii dintre ei dispăruți mult prea devreme. La pian și pian electric se află Mircea Tiberian, la chitară bas – Iulian Vrabete, la baterie și percuție – Costin Petrescu, lor alăturîndu-li-se Cristian Teodorescu la saxofon, Paul Pîrciu la trombon, Leopold Reisenhauer la trompetă și Erwin Surin la sintetizator.
Alegerea repertoriului spune mult despre direcția pe care Tîrcolea o urmărea. Alături de propriile compoziții și de cele ale lui Mircea Tiberian apar Eumir Deodato și Paul Desmond, două nume care leagă albumul de universul jazzului internațional. „Take Five”, devenită una dintre cele mai cunoscute compoziții de jazz ale secolului XX prin interpretarea Dave Brubeck Quartet, primește aici o nouă identitate prin intermediul naiului.
Titlul albumului este, într-un fel, sugestiv. „Zboruri” nu vorbește doar despre o anumită atmosferă, ci poate fi privit și ca imaginea unei desprinderi de limitele impuse naiului. Un instrument puternic legat de tradiția românească este mutat într-un spațiu muzical în care întîlnește jazzul, fusion-ul, funk-ul, sonoritățile latino și experimentul instrumental.
Recunosc, slăbiciunea mea rămîne secția ritmică, cu tînărul arhitect Iulian Vrabete la bas, plecat și el la stele mult prea devreme, și Costin Petrescu la baterie. Vrabete, deja cunoscut publicului prin Basorelief, prima formație a Clubului de Arhitectură și una dintre cele mai interesante prezențe ale jazz-rockului progresiv românesc al perioadei, și Costin Petrescu – muzician și arhitect de elită, la rîndu-i, cunoscut pentru colaborările sale cu Phoenix și Olympic ’64 – oferă împreună un fundament solid întregului album.
Astăzi, „Zboruri” poate fi redescoperit tocmai pentru ceea ce a reprezentat atunci: o încercare de a transforma naiul dintr-un simbol al unei tradiții într-un instrument capabil să respire liber în jazz. Iar din această perspectivă, albumul lui Cătălin Tîrcolea rămîne unul dintre documentele interesante ale deschiderii muzicii instrumentale românești către sonoritățile moderne ale epocii.
Nu vi-l pot recomanda suficient!
Alexandra Cuza
