Liviu Domunco, membru în Retromobil Club Suceava, posesorul a două mașini istorice:
”Eu am două mașini, sînt în club din 2021, sînt proaspăt, așa… Tînăr, cu forțe proaspete. În 2021 mi-am luat prima mașină, un Triumph Spitfire din 1977. A fost o achiziție de moment, mi-a plăcut de foarte mult timp acest model de mașină. Am achiziționat-o din Germania, atunci era defectă. Cînd am venit acasă mi-am pus mîinile în cap… <Ce mi-a trebuit mie mașină?!>… (rîde). Nu aveam liniște. Am reparat-o, este perfect funcțională, poate merge pe orice distanță. Eu am reparat-o. Nu sînt inginer, sînt pasionat. De mic mi-a plăcut <șurubăiala>. După vreo trei ani de zile, cam așa, am cumpărat un Fiat 500. L-am restaurat, l-am cumpărat din Italia. L-am adus tot pe platformă, pentru că nu putea să meargă. Era funcțional, dar l-am mai pus la punct, numai că o săptămînă după ce l-am făcut ca din revistă am avut un accident – un participant la trafic nu a oprit la semafor, a intrat în spatele meu și a fost daună totală.
Supărat de acest eveniment, dar bine că nu a pățit nimeni nimic, mi-am cumpărat o altă mașină, un Triumph TR3B. De ce am specificat TR3B? Pentru că este o tranziție a sfîrșitului gamei TR3 spre TR3-4. Asta este din 1962, mai veche. A fost luată din Anglia, are și ea o poveste. TR3B, din această variantă au fost făcute numai vreo 3.000 și ceva de bucăți, după care s-a trecut la varianta de TR4 și toate au fost exportate în America. Persoana din Anglia a importat-o din America. Este cu volan pe stînga. Dumnealui stătea în Spania, a dus-o în Spania, a ținut-o acolo ceva ani și a dus-o înapoi în Anglia, după care am cumpărat-o eu. Și acum o restaurez. Anul trecut am cumpărat-o, am înmatriculat-o, perfect funcțională, dar știți cum e… vrei să fie perfectă. Și atunci am desfăcut-o în bucăți, este în garaj și lucrez la ea cînd am timp. E un proiect. Sper ca în doi ani de zile să-l finalizez. Nu mă ajută nimeni. Eu și sfatul colegilor din club, acolo unde nu mă pricep. Acum sînt la partea de tinichigerie.
Am avut și vizitatori (curioși să vadă mașina – n.r.), într-adevăr, și am și circulat cu ea în Suceava. Deci vreo două luni de zile, cam așa, am circulat cu ea. Era o mașină perfect funcțională, dar mai erau mici retușuri…, cînd am făcut o evaluare mai atentă, am zis: <Dom’le, hai să…>. E o mașină destul de valoroasă și frumoasă, zic eu. Am aflat de ea de pe internet. Un prieten de-al meu a găsit-o pe un site de licitații.
(Cît costă mașinile astea? Cam care e valoarea lor?) Depinde. Asta luată din Anglia, dacă ar fi o mașină restaurată, e undeva la peste 30.000 de euro. Sînt, într-adevăr, mari consumatoare de combustibil, însă nu mergi toată ziua cu ele… Triumph-ul ăsta pe care-l am eu consumă undeva la 12-14 litri de benzină în oraș. Triumph-urile sînt făcute în Anglia și ele au fost făcute și pentru piața europeană, și pentru America, deci cu volan și pe stînga, și pe dreapta. În 1982, parcă, fabrica s-a închis. S-a închis definitiv. Marele noroc al nostru, al pasionaților, este că încă se fabrică aceste piese. La închiderea fabricii s-au vîndut toate acele prese care făceau caroseria și le-au luat niște furnizori care mai fac în continuare piese. Au producție și pentru alte tipuri, nu doar pentru Triumph-uri, normal… Este bine, pentru că dacă vrei ca o aripă să fie originală, cum se fabrica atunci, poți să o găsești. Bine, la prețuri foarte mari, dar găsești. Sînt site-uri care, practic, revînd. Intermediari, nu poți cumpăra direct de la fabrică. Toate piesele le iau din Anglia, acolo unde a rămas și fabrica de piese.
(Cînd ieșiți cu mașina asta, se uită lumea? Vin să-și facă poze?) Sigur că da. <Vă rog, faceți poze!>, pentru că și eu mă mîndresc cu ceea ce am, și mă bucur că este apreciată acea mașină, și fiecare din clubul nostru, indiferent de valoarea ei, este valoarea sentimentală… și ne bucurăm de aceste mașini.
(Cît timp acordați acestei pasiuni pe zi?) În cazul meu, cam de două ori pe săptămînă, de obicei în weekend mai lucrez la ele, pentru că am și serviciu, și atunci îmbin utilul cu plăcutul. În clubul acesta de la Suceava sînt și tineri (domnul Domunco are 49 de ani – n.r.). Chiar avem pasionați de 18-19 ani, iar prima lor mașină este, practic, un vehicul istoric. Părinții doreau să le cumpere o mașină mult mai modernă, în schimb ei au vrut o mașină mult mai veche, pentru că le-a plăcut”.
