Cu gîndul la centenar

E o etapă frumoasă din viața maestrului Balint (pe 17 septembrie, la Galeria Zamca, a avut loc vernisajul expoziției <Retrospectiva optimistă> a artistului fotograf Dimitrie Balint, care pe 16 septembrie a împlinit 95 de ani – n.r.). A fost înconjurat de iubirea firească, normală, a familiei. Mulți prieteni au fost alături de el. El, într-o vervă excepțională, a făcut din nou invitația clasică de acum, că la 100 de ani vom participa la un moment din ăsta <di granda>. Centenarul maestrului Balint. El de pe acum ne invită. În septembrie 2030 vor fi o expoziție grozavă și un șpriț. Și acum a fost <di granda>, pentru că a fost șampanie, au fost trei torturi, ca să ajungă la toată lumea. Pentru că a avut tort de la familie, tort de la Asociația Bucovina, care a fost gazda, cea care găzduiește frumoasa expoziție la 95 de ani, care se cheamă <Retrospectiva optimistă>. Îți dai seama ce frumos. De pe acum e rezervat septembrie, anul viitor, primul pas către centenar. Deja, noi ne gîndim și la titlul expoziției, Dumnezeu să-l țină tot așa, verde, pe nea Mitruț Balint.

El prezintă 95 de lucrări. El spune că are 84 de ani fără TVA. El se gîndește la TVA-ul ăla de 11%. Dar nu știe ce ne coc guvernanți. Vreau să spun că a mai prezentat, pe lîngă cele 95 de lucrări, lucrări de patrimoniu, ca să fie clar, și o expoziție de aparatură fotografică. Printre cadourile pe care le-a primit, are și din partea mea, clasica, eu știu, sticlă de vin. Dar i-am făcut un portret și este expus acolo, în expoziția aceasta de aparate de fotografiat. Vreau să spun că Asociația Fotografilor, spre onoarea ei, și spre bucuria -și a lor, și a lui Mitruț Balint, și a noastră – i-a oferit o diplomă de membru de onoare. Deci, acest decan de vîrstă al fotografilor a primit o diplomă de confirmare a valorii lui inestimabile. Codrin Anton, în calitatea lui de președinte al Asociației Fotografilor Bucovineni, i-a înmînat această diplomă, dar ideea i-a aparținut unei membre a Asociației, Georgeta Lăcrămioara Pînzaru, care și ea îl apreciază enorm, și a făcut demersul acestea pentru a i se înmîna o diplomă care rămîne un obiect istoric de acum încolo în colecția acestui mare fotograf sucevean.

A fost domnul Barbă dintre foști. Domnul Barbă i-a adus un tort și i-a spus: <Domnule, n-am găsit să scriem pe tort 95, am găsit doar 65>. Eu mi-am amintit și în discursul meu că am avut bucuria să-l cunosc pe Mitruț Balint cînd aveam 10 ani, în anul în care el s-a logodit cu doamna Reta, soția lui, pe care îl despart de acum patru ani de eternitate ai doamnei Reta. A avut lacrimi în ochi, a avut bucuria sărbătoririi și ceea ce e foarte important e optimismul cu care ne-a făcut invitație tuturor celor prezenți să participăm la centenarul domnii sale. A fost elegant”. Artistul plastic Mihai Pînzaru-PIM.