”Celebra Route 66 făcea legătura între Chicago și Los Angeles, dar șerpuind, ca un fel de Cheile Bicazului la puterea 100. În 1956 a apărut sistemul șoselelor interstatale, prin care s-a finanțat cu bani federali tot ce înseamnă autostrăzile din Statele Unite care fac legătura între est și vest și între nord și sud. Poți merge pe acel drum, însă îți ia săptămîni întregi, fiindcă, practic, te duce pe ocolite prin orașe mici, prin sate, de la Chicago pînă la Los Angeles. Ai Illinois, ai Missouri… Chiar de la Missouri, pe Autostrada 44, sînt zeci de kilometri, dacă nu sute de kilometri care se suprapun cu fosta 66. Oricum, sînt puse plăcuțe prin care ești informat că vei circula și pe porțiuni din istorica Route 66. Pe traseu am intrat în orașe care nu știu dacă aveau 300 de locuitori, dar aveau stații de benzină și magazine cu amintiri despre 66. Am intrat în rezervații de indieni unde ți se spunea că ești pe teritoriul națiunii Cherokee. Am văzut și apași, dar asta înseamnă să-ți iei o camionetă la care să atașezi un fel de rulotă cu un pat mai milităros, cu chiuvetă… Marele Canion este în statul Arizona, însă mai spre nord. Este altă nebunie și-acolo. După aia, ai Parcul Național Yellowstone unde e faimosul gheizer cu apă fierbinte o dată la 20 de minute. Acolo te amendează dacă dai de mîncare la bizoni, la animale sălbatice. Cam astea traversează strada mai des. Noi avem probleme cu urșii aici, ei aveau o problemă cu bizonii. Au avut o problemă cu populația de bizoni. Acum și-au revenit foarte bine și chiar sînt ferme și reclame că poți cumpăra carne de bizon pentru friptură. Încă nu am mîncat carne de bizon, dar sînt curios… Nu am ajuns la Marele Canion, dar vreau să merg. Vreau să-mi aloc timpul necesar pentru așa ceva. Eu pot să trag o fugă să văd Marele Canion, dar nu vreau numai atît”. Florin Senciuc, un sucevean stabilit de 23 de ani în Statele Unite ale Americii. Florin lucrează pentru o firmă care livrează aparatură medicală, iar prin natura meseriei a călătorit mult prin Statele Unite.
