În urmă cu vreo două săptămîni, am avut ocazia să-i iau un interviu de o oră și ceva domnului Valeriu Iftime, patronul echipei F.C. Botoșani, poate singurul dintre cei implicați la nivel mare în fotbalul românesc care tratează cu relaxare, cu umor și cu un bun simț fără fisură tot ceea ce ține de activitatea fotbalistică. Există o explicație: fotbalul este privit de domnia sa mai degrabă ca un hobby, dl. Iftime fiind la timpul cuvenit un elev de excepție, un student tot așa, apoi un om de afaceri de anvergură (este „inventatorul” grupului de firme Elsaco, un business de mare succes), precum și președinte al Camerei de Comerț și Industrie a județului Botoșani. Așadar, nu este dependent de fotbal și de afacerile care se derulează în jurul acestuia, și nici de spălătoria de bani pe care fotbalul o reprezintă pentru o bună parte dintre patronii cluburilor noastre. Tocmai de aceea, cu Valeriu Iftime se poate discuta absolut orice ține de „fenomen”.
L-am întrebat, printre altele, de cîte ori l-a văzut la față pe un personaj care pare mai degrabă virtual, numitul Gino Iorgulescu, în principiu șeful suprem al domnului Iftime, din moment ce Superliga este condusă de LPF, organism care îl are pentru al doilea mandat la rînd drept președinte pe Gino Iorgulescu. Care, însă, așa cum nu se lasă văzut nici prin ziare, nici la televizor, nu e vizibil nici pentru cei pe care (teoretic) îi conduce. Mai mult: dl. Iftime mi-a declarat că domnia sa nu știe nici măcar unde-i sediul LPF, pe unde n-a călcat niciodată! Dincolo de glumă, dincolo de răutățile mele (cum că nu se ocupă decît de salvarea de pîrnaie a lu` fiu-su) rămîne problema de fond: Iorgulescu ăsta pe ce oare ia salariu de la LPF, dacă nu apare decît o dată la cinci ani, pentru a fi ales?
Mai poate să ne mire halul în care a ajuns fotbalul nostru dacă e condus de un organism al cărui șef poate fi anunțat la persoane dispărute?
