„Am trăit o adevărată experiență cu aceste curse regulate ale unor firme de transport de persoane pe traseul Suceava-Rădăuți și retur. Prima dată am fost intrigat de faptul că la autogara mică de lîngă autogara mare scrie programul la casa de bilete, însă nu-i respectat. Autogara mică este o autogară privată în ograda unui gospodar din centrul Sucevei, care a pus casa la dispoziție. Așadar, am constatat că totul este ca la stat, chiar dacă firmele sînt private. Este un program acolo, între ora 05.30 și nu mai știu cît. Era înainte de ora 08.00 și nu era încă nimeni pe la ghișeu. Am urcat în microbuzul care a venit cu cinci minute întîrziere și m-am simțit oarecum stingher, oarecum în plus, și am stat, am ascultat și am butonat telefonul. Ce poți face într-un mijloc de transport pe traseul Suceava-Rădăuți? Nu mi-a cerut nimeni nici un ban cînd am urcat și am crezut că-i moca. La urmă am văzut că, de fapt, se plătește totul la coborîre. Mergînd în interes profesional, m-am gîndit că poate recuperez ceva bani prin decontarea cursei. Cînd i-am solicitat șoferului biletul s-au supărat doamnele din spate, că le țin pe loc. Am renunțat la bilet și m-am dus să-mi fac treaba. Nu pot să spun că nu m-am simțit în siguranță. La întoarcere a fost situația puțin mai complicată decît la plecare. Șoferul de pe microbuzul unei firme din Rădăuți a preluat călătorii ca și cum le-ar fi făcut un hatîr oamenilor că-i transportă de la Rădăuți. Explica pe timpul călătoriei că el este stăpînul microbuzului și că în <împărăția> lui intră cine vrea el. Noi nu ne dădeam seama cu cine vorbește. Credeam că vorbește singur, monolog, ca la teatru. Cînd colo, la un moment dat mi-a captat atenția altceva uitîndu-mă în stînga. În spatele lui era o domnișorică. Venea la Suceava și el, de fapt, cu ea conversa, dar să audă toată lumea și ca s-o impresioneze pe domnișorică, că el e șeful. Cîte nu am aflat din biografia lui, fiindcă a fost întrebat tot de domnișorică. Spunea el că are 25 de ani spre 26, cum împrumută zeci de mii de euro… La urmă i-am cerut și lui bilet dacă tot l-am plătit (costul unui bilet este de 13 lei – n.r.). Atît mi-a zis: <Bă, tu nu vezi că-i stricată casa de marcat, boșorogule?>. În mod sigur aici se produc bani la negru. Dacă știu patronii despre banii ăștia sau nu știu asta-i o altă întrebare. Băiatul ăla era angajat la firmă, dar se simțea proprietar, se credea stăpînul șoselelor”. Neculai Roșca, redactorul șef al Suceava SmartPress.
