Domnilor Jupâni

Subsemnatul Alexandru Moldovan, recidivist în funcția de prefect al județului Suceava, mă declar surprins (aproape plăcut, măcar de titlul articolului în care faceți referire la domnia mea , „Alexandru Moldovan, doctor al universității sucevene”, vă explic eu mai încolo de ce) în primul rînd că mă onorați cu prezența chiar în pagina I, unde totuși e și ceva de reproșat: păi pe farul călăuzitor al județului nostru și vîrful de lance al liberalismului local, național, planetar și intergalactic, Dl. George (pentru voi doar „dl. Gheorghe”, nu mai stau să vă explic de ce, ați putea să pricepeți și singuri de ce nu vă e permis „George”) Flutur, îl prezentați într-o poză mică virgulă cît știți voi ce de la furnică, în timp ce pe reprezentantul Ciumei Roș…, ăăă…, pardon, pe distinsul nostru partener la guvernare, dl. Ciolacu, îl dați mare cît un poster!? E un gest pe care pur și simplu nu-l înțeleg.

Ziceam că vă lămuresc de ce m-a încîntat titlul articolului: păi, visul meu de mic copil era să mă fac doctor, așa că iar virgulă cînd m-o face Universitatea doctor, poate-mi deschid și cabinet. Deocamdată, mă antrenez în cabinetul de prefect… Și sper să mă facă doctor adevărat, nu din ăla Hoinaris Cauza sau Hormonis Pauza… sau cum s-o zice!

Ei, referitor la conținutul articolului, apreciez că ați apreciat anunțul meu, citat fidel, cum că spitalele de la Suceava și Rădăuți „se vor implica mai hotărît în activitatea de protejare a sănătății publice”. De altfel, și școlile se vor implica tot mai hotărît în activitatea de predare și ascultare, poliția și jandarmeria în activitatea de prindere și pedepsire a răufăcătorilor, fotbaliștii în activitatea de introducere a mingii în ațe cît mai des, iar meteorologii, sub competenta îndrumare a PNL, vor face ca vara să fie cald.

Alexandru Moldovan, prefect cam din an în an