Cercul cu muchie și degetul pe „i”

Aș începe chiar cu începutul titlului de astăzi, dar nu înainte de a vă întreba dacă ați ajuns vreodată în spațiul de joc al sportului numit fotbal. Pe un teren, adică. Din ăla cu gazon, cu tușe și cu două porți regulamentare, cu dimensiunile de 7,32 X 2,44 metri. Știți că porțile au bare, da? Adică alea cărora proștii le zic „beri”, iar deștepții „bări”. „Bare” nu zice mai nimeni. Adică așa le zic eu, alți cîțiva români și numitul DEx. Dacă ați ajuns lîngă ele, ați putut constata că sînt rotunde, putem spune circulare (măcar în secțiune!).

Ați putea, așadar, să vă închipuiți un comentator de specialitate, ba încă și la ditamai meciul de Champions’ League dintre Dinamo Kiev și Bayern Munchen, pe Digi Sport 2, zicînd că „mingea lovește MUCHIA LATERALĂ A BAREI”!? Lucrul naibii: prin deducție logică, ar cam rezulta că bara aia, altfel perfect rotundă, are și vreo MUCHIE CENTRALĂ! Nu insinuez că individul ar trebui să aibă măcar un neuron funcțional, dar zic că măcar o dată în viața-i evident irosită ar fi trebuit să atingă măcar cu labele proprii barele unei porți. E posibil, ba chiar probabil, să o fi făcut totuși, pînă acum vreo juma’ de secol și ceva, cînd, pînă pe la sfîrșitul anilor ’60, barele chiar erau niște bulumaci cu 4 muchii! S-au înlocuit cu cele rotunde, tocmai pentru a se evita rănirile… Din nefericire, probabil că la ceva vreme după ce comentatoru’ lu’ pește apucase să se lovească de una din ele. Cu capul, nu-i clar!? …

Și zise primarul comunei Talpa (Botoșani), pe 28 noiembrie, la 02.15, pe A3: „Așa, ați PUS PUNCTUL PE RANĂ!”. În clasele mici, la lecția despre proverbe și zicători, copiii învață expresiile „a pune punctul pe i” și „a pune degetul pe rană”, identice ca înțeles. Dar dacă pui, ca dom’ primarele de la Talpa, „punctul pe rană”, evident că mai rămîne doar să pui și „degetul pe i”, nu doar în condica de prezență de la primăria pe care o conduci!

V-am promis că săptămînal aflăm „Ce spun românii” (PRO TV). Pe 2 decembrie a fost o zicere supremă: „Numiți un obiect dreptunghiular!”, zice Cabral. Iar concurentul muge: „Triunghiul!”.