Nu se mai termină cu eroii ăștia. Cu eroii în alb, care nici de Ziua Eroilor nu le-au dat pace eroilor adevărați. Și nu din vina lor, ci din cauza activiștilor de partid care sînt înnebuniți să ciugulească cîte un pic de simpatie de pe unde se poate.
Cu ocazia depunerii de coroane de flori la Monumentul Eroilor din Rădăuți, primarul PNL, Bogdan Loghin, nu s-a lăsat pînă nu a cules cîteva scame de halatele personalului medical: „Stimați invitați, stimați ofițeri aflați în rezervă și activi, domnule președinte, mă aflu aici, în fața dumneavoastră, foarte emoționat, pentru că pînă la urmă am trecut cu toții printr-un moment foarte greu. Anul trecut nu s-a putut organiza acest eveniment datorită acestui blestemat de Covid, care ne-a aruncat într-o luptă nevăzută, într-un fel. De aceea aș vrea să-i salut pe toți cei care au luptat direct, și anume pe cei din spital, toate cadrele medicale, și fac un apel pentru toată lumea ca unitatea aceasta să nu fie spusă doar aici, în fața dumneavoastră, la microfon și în fața camerelor de filmat. Ea să fie cu adevărat în jurul nostru, pentru că s-a văzut acum, în acest an care a trecut, că toate aceste greutăți ne adună. Ne adună și sîntem obligați să facem acest lucru pentru cei care și-au dat viața, pentru eroii noștri”.
Domnul Loghin, ce facem, nu mai punem și noi mîna pe carte din cînd în cînd? Pe cartea de română, pentru a vă exprima corect: se spune ”din cauza acestui blestemat de Covid” și nu ”datorită acestui blestemat de Covid”. Apoi, răsfoind cartea de istorie, domnule primar, ați afla, probabil cu uimire, că eroi au fost cei care și-au lăsat o mînă, un picior, un ochi sau chiar viața pe cîmpul de luptă ori cei care au făcut Marea Unire, și nu niște medici și asistenți medicali care și-au făcut meseria, pentru care au fost plătiți.
Marea Uimire





