Amendat pentru tulburarea liniștii premierului

Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, senatorul Ioan Stan: „Dezastrul continuă la Ministerul Sănătății, căruia în loc să i se crească finanțarea datorită contextului pandemic, bineînțeles că aceasta scade în buna tradiție liberală”.

Premierul PNL, Florin Cîțu: ”Ministerul Sănătății are 11,43 miliarde de lei buget, mai mare decît anul trecut, un an special, cea mai mare criză de sănătate din ultima sută de ani. Și deci am alocat mai multe resurse într-un an în care nu o să avem aceeași situație. În plus, sîntem cu aproape 2 miliarde mai mult decît în 2019, cînd era un an normal. Deci, toate aceste discuții în spațiul public sînt ori pentru că oamenii nu înțeleg și nu știu să citească un buget ori vor să facă scandal și atît”.

Cum domnul Stan este parlamentar pentru al șaselea mandat, e clar că acesta știe să citească un buget. De aceea, șeful PSD trebuie să se pregătească să plătească amenda pentru tulburarea liniștii publice, dar mai ales a liniștii premierului PNL, care are de condus o țară pe cele mai înalte culmi ale progresului și civilizației.

Stan și Castelul Bran