Aş începe cu o întrebare: cît mai e nevoie în lume de super eroi, de modele şi de filme despre puterea însumată a energiilor, despre prietenie şi a fi special? Răspunsul meu este “cît încape!”, aşa că nu am să încetez să îmi bucur copilul interior cu poveşti care motivează, orice vîrstă aş avea.
Fanii benzilor desenate (mai ales cei care le colecționează cu îndîrjire pe cele din anii 40, 50 sau 60) se vor bucura, aşadar, așa cum s-a întîmplat în 1994, apoi în 2005, de acest ultim reboot ce va fi pentru ei o sursă de amuzament (nu mă aștept însă la încasări amețitoare!).
Deşi nu fac parte din segmentul reprezentativ, mi s-a părut interesantă mai ales prima parte cînd Reed Richards este prezentat ca un “prodigy child”, dar n-a mai fost incitant mai tîrziu ca un film care avea atîtea secvențe cunoscute. Nu știu dacă e vina scenariștilor care și-au pasat versiunile de la unul la altul: de la tînărul Jeremy Slater la mai experimentatul Seth Grahame-Smith (Dark Shadows, Abraham Lincoln: Vampire Hunter), care a mai finisat unele capitole, apoi la Simon Kinberg (X-Men: Days of Future Past, Sherlock Holmes, Mr. & Mrs. Smith) și în final cel intrat în grațiile celor de la 20th Century Fox, Josh Trank (Chronicle și seria de televiziune The Kill Point), înălțat la grad de regizor (da, da, ăla care s-a retras din proiectul Star Wars din motive de alte oportunități creative!!!!).
Original nu mai avea cum să fie, pentru că i-a luat Stan Lee caimacul, dar putea să dezvolte, să imagineze și chiar să vină cu idei noi. Cît despre actori, n-am multe de spus: Milles Teller, actorul care deja a dovedit că are talent și cînd are indicații clare, joacă… nu se joacă! Surioara lui Rooney Mara, domnișoara Kate, a fost aleasă în ciuda concurenței avute, Saoirse Ronan, Allison Williams, Emmy Rossum și Margot Robbie, care au dat probă pentru rolul de Susan Storm/The Invisible Woman. A reprezentat un atu rolul din Iron Man 2 sau cel din serialul de televiziune American Horror Story?
Michael B. Jordan numai a torță nu arată, dar fiindcă a jucat în Chronicle a contat în politica de casting. Iar Michael Chilklis putea fi omul potrivit în rolul potrivit și în 2015: un actor chubby care a jucat în 2005 rolul lui Sfarmă Piatră, dar care a fost debarcat în favoarea lui Jamie Bell! De ce? Pentru că acum nu mai era nevoie de machiaje și protetică deoarece există această magie digitală numita CGI.
The fantastic 4 nu este un blockbuster, deşi nu-i lipseşte nimic pentru a fi unul: un scenariu ok (în nici un caz mai slab decît al altor filme de gen), efecte speciale de calitate, o poveste care motivează şi însufleţeşte publicul de o anumită categorie de vîrstă, şi un final deschis ce lasă loc pentru o urmare. Aşadar s-ar părea că “se pune” deja de-o franciză care ne propune personaje fantastice, aşa că nu ne rămîne decît să ne hotărîm dacă şi mai ales care ne place mai mult.
În final nu pot să nu mai spun încă o dată că îmi place teribil Miles Teller, atît de natural şi de viu în oscarizatul Whiplash, dar şi în Divergent sau Paz, un actor special care sper să aibă noroc de roluri care să scoată din el sclipirea de geniu după care alerga avîndu-l ca “antrenor” pe J.K. Simmons în filmul lui Damien Chazelle.
Vă recomand, aşadar, Fantastic Four, care o să vă amuze şi o să vă prilejuiască o evadare în universul captivant al filmului.
Michaela Platon
Jurnalist de film
