Clopotele au răsunat în Bucureştiul aflat sub ocupaţie germană, după noaptea de 4 spre 5 februarie 1918, cînd uşile bisericii Mitropoliei au fost date în lături de hoţi. Intenția lor – să pună mîna pe racla în care erau ţinute moaştele Sfîntului Dimitrie cel Nou, Basarabov. Credincioșii bucureșteni s-au adunat cu miile în faţa bisericii pentru a protesta. Sf. Dimitrie Basarabov era/este patronul orașului, furtul moaștelor era un semn prevestitor de nenorociri. Și așa Bucureștiul era ocupat de străini din decembrie 1916 și într-o stare cum nu se poate mai proastă. Jandarmii au intervenit, dar situația amenința să se agraveze. Bîntuia și o epidemie de vărsat negru și lumea deznădăjduită spera în sfînt vindecarea, cum făcuse de atîtea ori.
Hoții erau soldaţi bulgari. Mitropolitul Conon îi cere feldmareşalului Mackensen să-i descopere de urgenţă pe făptași şi să redea moaştele „Sfîntuleţului” Mitropoliei Bisericii Ortodoxe Române. Conon scria „cu tot dinadinsul rugător” despre năvălirea în altar: „Excelenţa voastră, avem marea durere să vă aducem la cunoştinţă că astă-noapte s-a jefuit biserica Catedrală a sfintei noastre Mitropolii (…), faptul s-a întîmplat cu o trupă de soldaţi bine înarmaţi, care pe la orele 2.00 noaptea mai întîi au înlăturat pe sergentul de serviciu şi, ţinîndu-l la o parte şi servindu-se de instrumente puternice, au forţat ambele uşi ale bisericii Catedralei, au spart geamurile de la intrare, au năvălit în altar, au ridicat cu forţa preţiosul sicriu cu sfintele moaşte şi cu tot ce se afla, după care au plecat cu toate cele jefuite şi le-au transportat la automobilul pe care-l aveau îndosit, anume pregătit şi plasat jos, în dosul Mitropoliei, pe o stradă laterală, întunecoasă. Şi astfel automobilul a dispărut, încotro nu se ştie”.
Mitropolitul Conon şi feldmareşalul Mackensen erau colaboratori mai vechi. În vara anului 1917, cînd armata română lupta pentru a opri ofensiva germană de la Mărăşti, Mărășești şi Oituz, comandamentul german a apelat la mitropolitul Conon să-l ajute. Conon le-a cerut lui Gala Galaction şi altor preoţi să scrie un manifest către soldaţii români aflaţi în tranşee în care le cerea să nu mai lupte. Manifestul a fost împrăştiat de aviaţia germană în tranşeele românești. Aşa că, atunci cînd Conon i s-a adresat lui Mackensen cu rugămintea de a găsi moaştele, îi cerea un contraserviciu.
Sfîntul Dumitru era iubit pentru că făcuse destule minuni și salvase orașul de cîteva ori – epidemii, cutremure, ocupații străine. Lipsa moaştelor îi speria pe bucureșteni. În 1813 fuseseră scoase în timpul ciumei lui Caragea, apoi, în 1827, în timpul secetei, iar au fost scoase cu domnitorul în frunte, mitropolitul şi tot soborul de preoţi într-un cortegiu impunător, şi chiar în ziua aceea a început o ploaie torenţială care a ţinut trei zile şi a salvat Bucureştiul de la foamete. Iar în 1831, cînd guvernator al Ţărilor Române era generalul Kiseleff, moaştele sfîntului salvaseră oraşul de la holeră.
Hoții au fugit chiar în acea noapte spre Sud, ca să treacă Dunărea repede în Bulgaria. Patrulele germane i-au ajuns din urmă la Călugăreni. Generalului Zach i-a scris prefectul judeţului Vlaşca: „Ajungînd la Călugăreni hoţii, care voiau să le transporte în Bulgaria, au schimbat automobilul cu o căruţă cu cai pentru a-şi şterge urmele. E meritul aghiotantului meu Rhefeld că a descoperit acest schimb. În dreptul satului Daia, el a găsit căruţa căutată, însoţită de soldaţi bulgari foarte înarmaţi. Le-a arătat revolverul, a oprit transportul”. În 19 februarie, însoţit de o puternică gardă de soldaţi germani înarmaţi, „Sfîntuleţul” se întoarce la Bucureşti.
Moaştele Sfîntului Dimitrie au fost aduse prima dată la Bucureşti de un general rus. În 1769, țarina Ecaterina a II-a a Rusiei a pornit război împotriva Imperiului Otoman, Așa armata pravoslavnică a ajuns în Balcani. Generalul Piotr Saltîkov a luat de la mănăstirea Basarabov moaştele Sfîntului Dumitru ca să nu le profaneze și distrugă otomanii. Generalul avea intenția să le ducă în Ucraina, acasă, și să le lase unei mănăstiri din Kiev. La Bucureşti, un mare negustor, Hagi Dimitrie Ment, l-a rugat să le lase aici. Nu ştim dacă generalul a acceptat din credinţă sau în schimbul unor pungi cu galbeni. Sau poate a crezut că Ecaterina a II-a va încorpora în Imperiul Rus Moldova şi Valahia. Cert este că în iunie 1774, în timpul mitropolitului Grigorie, sub Vodă Mihai Şutu, moaştele au fost depuse la biserica Mitropoliei.
Bulgarii nu au acceptat situația, așa s-a ajuns la furtul din 1918. Feldmareşalul s-a executat nu doar pentru a se achita de datoria față de mitropolitul Conon, dar mai ales pentru că se temea că populaţia se va revolta. După ce Mackensen a recuperat racla, mii de credincioși s-au adunat pe dealul Mitropoliei bucuroși : „Ai văzut, Sfîntuleţul nostru nu s-a lăsat dus peste Dunăre!”. Încă o dată se verifica povestea Sfîntului Dimitrie, despre care se zicea, ca și azi, că el nu se lăsa dus cînd nu-i convine ceva. A rămas aici, ca patron al Bucureștilor. Mulţumirea mitropolitului Conon, care se declarase de la dispariţia moaştelor „zguduit pe toate părţile de durere, într-o tortură continuă”, n-a ţinut mult. La 1 decembrie 1918, familia regală s-a întors la Bucureşti. Feldmareșalul Mackensen s-a retras cu armata spre Berlin. Regimul de ocupație s-a încheiat. Conon, vinovat de colaboraționism, a fost înlăturat din scaunul mitropolitan.
Fragment din volumul „București strict secret ”, în pregătire, Editura Corint Book, 2021.
