Mandachi, cetățeanul de/cu onoare

La propunerea primarului reales al Sucevei, liberalul Ion Lungu, Consiliul Local a votat în favoarea acordării titlului de cetățean de onoare omului de afaceri Ștefan Mandachi. Domnul Mandachi, care împreună cu filiala Suceava a Societății de Cruce Roșie a derulat campania „1cm de fapte”, prin care s-au făcut importante donații la Spitalul Județean, dar și la alte unități medicale, a primit titlul cu ocazia avanpremierei filmului ”30 de ani și 15 minute”, pe care l-a regizat.

Dacă s-ar fi putut, Ion Lungu probabil că i-ar fi acordat lui Ștefan Mandachi și titlul de cetățeanul cu onoare, pentru că acesta și-a respectat cuvîntul și nu a intrat în politică. Dacă ar fi intrat și ar fi candidat s-ar fi creat un deranj foarte mare și n-ar fi fost exclus ca, peste o lună-două să vedem cum primarul Mandachi îi acordă titlul de cetățean de onoare fostului primar Lungu, pentru ce a făcut în cei 16 ani de mandat. 

Ștefan Mandate