Apărut la Editura Opera Magna din Iași în 2020, romanul pe care îl prezentăm este cea mai recentă apariție a scriitoarei sucevene care a publicat pînă acum un număr impresionant de titluri, poezie și proză.
Apreciem CUVÎNTUL DE ÎNSOȚIRE al criticului Adrian Dinu Rachieru, care menționează: ”cei care au urmărit traiectoria scriitoricească a Mariei Elena Cușnir vor fi sesizat, deîndată, amprenta lirică a textelor, indiferent de genul abordat”.
Cititorul va găsi în cele aproximativ 180 de pagini, distribuite în 11 capitole, povestea nu lipsită de fior a unor personaje emblematice: Viana, medic aflat ”față în față cu catastrofalele urmări ale acestui virus, Covid 19 (p. 192) și David, un specialist în IT, pe care îl cunoaște prin pasiunea comună pentru cărți.
Experiența muncii în spital este însoțită de ”Neauzita muzică a speranței” (cap. VII), întrucît David, îndrăgostit de protagonistă, nu poate uita momentele în care ”…ei doi, ascunși în scorbura unui stejar uriaș, departe de vacarmul aglomerărilor urbane” (p.113) au dreptul să aspire la o ”scînteie” care le-ar prelungi iubirea și existența.
Unul dintre momentele cele mai interesante ale acțiunii este acela cînd, în ziua de Bobotează, protagonista intră în cabinetul ei, unde urmează echiparea pentru munca zilei respective. Șocul și empatia sînt egale în intensitate: ”În fiecare dintre bolnavi vedea cîte o umbră a vinovăției, că s-au născut, că au venit pe lume pentru a fi alungați din ea”. (p. 65)
Nu ne este greu să ne imaginăm astfel de scene, ele sînt prezente mereu în viața noastră: în jur, mii de bolnavi suferă fără drept de apel, așteaptă ajutor de la medici, de la cei dragi, de la divinitate. Tocmai de aceea, găsesc că este foarte inspirat acest titlu, care proiectează în prezentul pe care-l trăim o situație fără ieșire.
Mîndria Vianei de a fi medic își are rădăcinile în credința sădită în sufletul ei de părinți, care au pregătit-o pentru un viitor clădit ”cu perseverență” (p. 71). Munca a fost principalul aliat al tinerei femei: lăsînd la o parte petrecerile specifice vîrstei, aceasta nu și-a trăit adolescența printre prieteni și colegi, pregătindu-se temeinic pentru profesie. Nu este singurul caz, găsim în jurul nostru numeroși profesioniști care, asemenea ei, nu pregetă să sacrifice din timpul lor pentru a-și ajuta prietenii, pacienții.
Este adevărat, întotdeauna învingătorul se teme. Nu este ușor să cîștigi o bătălie, o știm de la Alexandru cel Mare încoace. Crezînd că ”bărbații sînt mai curajoși decît femeile” (sic!), Viana știe că un lucru e sigur: sînt persoane care nu pot fi niciodată ajutate… Prin urmare, ea surîde cu încredere, încercînd să citească gîndurile celor pe care-i știe prinși într-un vis frumos. O adevărată utopie, am spune.
Fibra lirica a poetei se dezvăluie cînd aceasta spune: ”Au venit ploile peste munți și ape/ Peste suflete;/ Coboară ca un suspin în colțul tău cît/ O inimă în palme” (p. 131).
Mirîndu-se de tot ceea ce este în jur, Viana este, într-adevăr ”o visătoare incurabilă” (Adrian-Dinu Rachieru dixit!) și existența ei se amestecă bizar cu tumultul vieții, așa cum este.
Recomand acest roman al unei autoare care a reușit să se salveze, ea însăși, prin mirare și speranță. Tot ce se afla în jur poate căpăta o formă nouă, încîntătoare, așa cum vor descoperi cititorii. Mai așteptăm și alte asemenea scrieri de la Maria-Elena Cușnir, care cu siguranță va persevera pe calea scrisului, cu sau fără COVID…
Elena-Brîndușa Steiciuc
