Se discută intens despre After Life, dacă seria I e mai bună decît seria a II-a, dacă Ricky Gervais e mai acid în prima serie şi mai moale în a doua… hmm, e bine că se discută… e fără îndoială un serial care (ca şi în cazul Seinfeld) pune probleme pe care le întîlneşti în viaţa de zi cu zi, te regăseşti în unele angoase, te identifici cu unele personaje sau ai şi tu reacţii identice la unele manifestări ale unor anima.., pardon, grobieni, care vin cu rîturile prea aproape de zona ta de acţiune.
„Viaţa poate fi înţeleasă numai privind înapoi, dar trebuie trăită privind înainte” sînt vorbele lui Søren Kierkegaard, preluate foarte bine regizoral şi scenaristic de Gervais. Împotmolirea în trecut, de fapt, în acel moment în care îţi pierzi jumătatea şi tot disecînd situaţiile în maniera de ce s-a întîmplat aşa şi nu aşa, de ce nu ai stat mai mult cu ea, de ce nu ai dansat atunci cînd trebuia, ce ai făcut bine şi ce ai greşit, pot duce la o viziune amplă asupra sinelui şi celorlalţi, dar pot întemniţa subiectul într-o buclă din care se iese foarte greu, de foarte multe ori „prizonierii” pierzîndu-şi cheful de viaţă. Soluţia este simplă în cuvinte, dar a naibii de dificilă cînd eşti tu implicat: păstrarea unui echilibru în modul în care priveşti viaţa şi o trăieşti.
Se poate vorbi despre fiecare episod în parte şi se pot iniţia discuţii despre cum am proceda noi în situaţiile date, dar vreau să vorbesc puţin despre ceea ce de obicei se uită sau se ignoră, însă e de o importanţă mare în construcţia unui serial de succes: muzica şi mai ales inserţiile sonore presărate cîteva secunde în anumite momente. Dramedia asta de serial i-a făcut pe unii să plîngă şi pe alţii să rîdă (cum e şi cazul meu), dar şi să reţină replici sau să rememoreze anumite scene. Jocul actorilor care orbitează în jurul jurnalistului văduv este unul spectaculos, iar momentele muzicale completează, accentuează şi creează stările (diferite la fiecare privitor). La sfîrşitul fiecărui scurt episod se aude de la Satellite of Love a lui Lou Reed, la Rocket Man – Elton John, la Lady Marmelade, cînd are loc întîlnirea cu sex workeriţa Roxy sau You’ve got a friend la pierderea unui homeless, şi lista poate continua cu exemple care se potrivesc perfect cu fiecare concluzie de final de episod: Yazoo, Coldplay, Cat Stevens, Carpenters, Luther Vandross, Nick Cave, James Brown, Mott The Hoople, Daughter, Al Green, Otis Redding, Sigur Ross, aso. Găsiţi toate melodiile aici https://open.spotify.com/playlist/44dODinhBz574Q4uL3Z1j0
Aşadar, motivele pentru care am ales acest serial sînt clare! Şi un alt argument care m-a făcut să urmăresc cu nesaţ fiecare episod este Brandy – un ciobănesc german care are un rol major în chimia serialului.
Marcel PLATON
