S-a născut pe 14 aprilie 1960 la Fălticeni, mama lui, Elena, fiind lucrătoare la o filatură de in şi cînepă, iar tatăl, Vasile, dascăl bisericesc. Mama a vrut să-l facă preot, tatăl dorea să-l vadă inginer silvic, iar Vasile Tofan visa să ajungă actor. Şi-n ziua de astăzi regretă că nu a urmat o facultate de actorie. După ce a terminat, la Iaşi, Facultatea de Maşini Unelte, în 1985, a vrut să fugă în Occident, lucru pe care-l încercase şi tatăl său în tinereţe, însă din nefericire pentru el a fost prins şi băgat în pușcărie. După căderea regimului totalitar, domnului Tofan nu i-a mai venit să plece din România, considerînd că dacă a contribuit la construirea socialismului va reuşi să pună umărul şi la clădirea capitalismului. În acest sens a înfiinţat o firmă. Între 2004 şi 2012, Vasile Tofan a fost primar al municipiului Fălticeni, iar în prezent este consilier judeţean din partea PNL şi preşedintele Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică – ATOP.
Din păcate, domnul Tofan ne-a spus că nu-şi găseşte colecţia de fotografii din copilărie, adolescenţă şi tinereţe, iar pentru a ilustra acest articol am apelat la arhiva gazetei noastre.
Jupânu’: Domnule Tofan care este cea mai pregnantă amintire pe care o aveți din copilărie?
Vasile Tofan (rîzînd): Cred că sînt multe. M-ați luat prin surprindere. Înainte de a merge la școală și împreună cu sora mea, tata fiind dascăl la biserică ne ducea de mici la biserică și țin minte că într-un post mare, fiind de vreo 4-5 ani și sora mea fiind mai mică cu vreo 2, nu înțelegea de ce ea nu are voie să intre în altar și atunci cînd a prins un moment a intrat în altar și pînă s-o prindă alergau după ea pălimarul și preotul. Am avut o copilărie plină. Sînt născut în Fălticeni. Primii 13 ani i-am petrecut lîngă Fălticeni, în comuna Rotopănești. După care tata s-a supărat pe regim și a stricat tot și a făcut casă din nou la oraș. Tata și-a dorit să mă vadă inginer silvic, mama vroia să mă fac preot, iar eu am vrut să mă fac actor. În cele din urmă am ajuns inginer mecanic. Am dat cu banul între cele trei secții TCM, Mașini Unelte și Mașini Termice. Cred că sînt printre puținii care au absolvit o facultate de genul acesta și la întîlnirile de 25-30 de ani pe care le-am avut și dincolo de îndeletnicirile pe care le-am avut eram singurul din vreo 200 și ceva care eram în an, aveam o afacere exact în domeniu. De fapt, ingineria anilor ’90 a ajuns să fie peste tot. Și în presă, și în teatru. Ce-i drept, la vremea respectivă facultatea tehnică avea valoarea ei și un inginer era și mai bine retribuit, și mai bine văzut decît celelalte bresle.
Se spune despre cei care fac politică că nu prea sînt duși la biserică. Dumneavoastră, după cum am observat, ați fost dus de mic.
Am fost dus de mic la biserică. Politica… Chiar am crezut că se poate face ceva. Am pășit la liberali în anii ’90, însă după 30 de ani aș fi mincinos să nu recunosc că sînt dezamăgit de ceea ce s-a petrecut și prin ce etape au trecut țara asta și neamul. După ce am terminat facultatea și am fost stagiar am avut o tentativă să plec în afară, să fug. Nu mi-a reușit. Moștenisem ceva de la tata. A vrut să plece după al Doilea Război Mondial în America și a fost prins la granița cu Austria. L-au adus înapoi și l-au ținut o vreme închis. N-am avut dosar corespunzător pe vremea aceea. După ce s-au deschis porțile nu am mai avut această tentație. Am zis că dacă o bucată de vreme am construit socialismul, o iau de la capăt și construim și capitalismul.
L-ați construit ?
Am încercat. Am deschis o afacere în propria meserie. Și după 20 de ani e foarte greu să reziști, și din cauza forței de muncă. Mai ales că fac producție. Astăzi, toți cei care termină școala pleacă afară. E un curent care nu poate fi oprit nici cu un decret prezidențial, nici de o lege organică și nici de o hotărîre de guvern. E o chestie complicată și e greu de găsit o soluție.
Care v-au plăcut mai mult: anii copilăriei, anii de liceu sau cei de facultate ?
Toate cele trei etape îți marchează viața, însă cred că anii studenției sînt cei care își pun amprenta. E o definitivare de personalitate și de caracter. Studenția, pentru că am făcut facultatea în Iași. Este o a doua casă. Cînd trec pe unde am făcut facultatea observ că au dispărut unele clădiri. Sînt acolo un mall, două biserici. Nu cred că era cea mai bună soluție să amplasezi două biserici în aproprierea căminelor studențești.
Ați construit prietenii în copilărie, în adolescență şi în tinerețe care au rămas pînă astăzi ?
Da. Adevăratele prietenii apar după ce ieși din adolescență. Din păcate, cîțiva din cei mai buni prieteni nu mai sînt. Atunci se fac prieteniile reale, cînd nu este vreun interes.
Dacă ar fi să dați timpul înapoi ce ați schimba în viața dumneavoastră?
E greu, dar gîndind retrospectiv cred că aș fi vrut să fac o facultate de actorie. Mi-ar fi plăcut. Viața publică pe care am avut-o mi-a oferit prilejul de a fi lîngă unii actori mari ai neamului. Au fost niște momente de o satisfacție și bucurie aparte. Dacă nu aș fi fost în viața publică nu m-aș fi întîlnit cu acești mari actori. Se întîmplă o dată în viață.
N-ați făcut facultatea de actorie, dar ați ajuns actor politic.
Nu e același lucru, și mai ales acum. Poate era mai bine invers. Din păcate, în vremurile pe care le trăim ajung să fie actuale sintagme de genul celor din anii ’60-’70: degeaba ai facultate dacă nu ai liceul.
Jupânu’
