S-a născut la Suceava pe 14 martie 1966. Cînd era mic a vrut să se facă medic, dar pînă la urmă a urmat cursurile unei şcoli de muzică. Însă, a lăsat pianul pentru o facultate de sport. Astăzi, Renato Tronciu este directorul unuia dintre cele mai apreciate colegii din Suceava, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, fostul Liceu Pedagogic. Liceu la care tatăl său a fost profesor şi pe care el şi soţia sa l-au absolvit.
Jupânu’: Domnule Tronciu, prima oară cînd ați fost întrebat ce vreți să vă faceţi cînd veți fi mare, ce ați răspuns? Ce vîrstă aveați?
Renato Tronciu: Prima dată am vrut să mă fac medic. Eram în gimnaziu, mama mea lucra la Farmacia nr. 53 (farmacia din „Areni”, cea de la blocul lamă – n.r.), era foarte căutată pentru că nu erau medicamente. Asociam sistemul sanitar cu activitatea mamei, ziceam că poate voi reuși să fac bine oamenilor. Ulterior mi-am schimbat opțiunea, am dat terminat școala de muzică la clasa de pian, am făcut Liceul Pedagogic, liceul la care sînt și acum și am fost dintotdeauna. Este liceul la care a profesat și tatăl meu. Liceul la care a învățat și soția mea. Liceul unde a învățat și copilul meu, liceul la care au învățat și toți nepoții mei. Deci sînt legat cu tot sufletul de această instituție.
Jupânu’: Liceul este public, nu al dumneavoastră, al familiei Tronciu, nu?
(Rîde). Îmi doresc ca toți membrii familiei pe care îi cunosc să îi lămuresc să vină la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, pentru că este o instituție, și dacă nu o cunosc eu nu știu cine o cunoaște, o instituție care vine în ajutorul copiilor, vine în întîmpinarea dorințelor acestora și mai ales în realizarea visurilor lor ulterioare.
Domnule Tronciu, care este legătura între pian și educația fizică?
Păi, aceste lucruri se fac cu talent și cu muncă. Am făcut școala de muzică, am terminat clasa a opta, din păcate atunci nu era liceu de muzică pentru a continua. Trebuia să fi mers la liceul de muzică din Iași. Era depărtarea de părinți şi nu am luat varianta în considerare. Am mers la Liceul Pedagogic din Suceava, unde se făcea muzică, chiar pe instrument. După ce am terminat liceul, prin clasa a XI-a, am început sportul de performanță, aveau nevoie de un al patrulea om la ștafetă și aveam timpii. Tatăl meu era tot profesor de educație fizică.
4×100 sau 4×400 ?
4×100. Eu făceam probe de viteză și lungime. Am intrat într-o ștafetă unde am luat un titlu național. Mi-a plăcut, am mers în cantonamente, am intrat și în lotul lărgit. Apoi am dat la facultatea de educație fizică (cea din Bucureşti – n.r.). Dacă știam că sînt 36 pe loc la momentul respectiv, și că e singura facultate din țară cu 50 de locuri, cred că eram mai descurajat. Dar am intrat din prima.
Cea mai mare performanță ca sportiv care a fost?
Am avut locul doi la campionatele naționale.
Cînd v-ați retras din sport?
Imediat ce am terminat liceul am intrat la facultate, iar în timpul respectiv trebuia să mergi neapărat în armată, că era obligatorie. La TR, cu termen redus adică. O parte dintre noi au fost selectați de cluburi precum Steaua sau Dinamo. Eu n-am avut norocul ăsta. Am rămas la Constanța și am avut norocul de a face armata pe litoral. Întrerupînd, am mai făcut sport, dar nu de mare performanță.
După ce ați terminat facultatea ați venit la Suceava din prima?
Da, am avut repartiție guvernamentală pe baza mediei la Suceava, în oraș, la Liceul Pedagogic, unde sînt și acum. În anul 1988.
Domnule Tronciu se fac suficiente ore de sport în școală?
Putem spune că ar mai trebui. Nu peste tot sînt condițiile care să genereze o eficientizare a educației fizice la nivelul copiilor. La mine la liceu toate clasele au şi o a doua oră de educație fizică, în sensul că se merge pe opțional sau pe o extindere, pe aprofundare.
Performanțele atletismului românesc sînt aproape inexistente. Cînd ați fost dumneavoastră student nivelul era unul spre maxim. De ce credeți că s-a ajuns aici?
Pentru că sportul de performanță trebuie să aibă o bază. Este vorba de sportul de masă. La sportul de masă există cluburi care atrag copii, pentru că numai cu o oră sau două de educație fizică nu poți. Asta este mai mult de întreținere. Pentru dezvoltarea indicilor morfologici funcționali normali. Pentru performanță trebuie cîte un antrenament cel puțin pe zi. Asta se poate face prin cluburi. Noi nu mai avem cluburi care să atragă copii. Nu avem cluburi pentru că nu au finanțare adecvată, iar cele care sînt nu au destui bani pentru a veni în ajutorul elevilor. Cînd făceam sport de performanță ni se asigura echipament, făceam deplasări plătite de către cluburi. Masa era asigurată. Eu am prins și perioada cînd stăteam numai la hotel. Erau bani care se investeau în acest domeniu.
La colegiul pe care îl conduceți sînt copii talentați la pian sau care fac sport de performanță?
Da. Avem copii care cîntă la diverse instrumente: vioară, harpă, violoncel, pian și pe care noi îi valorizam în spectacolele școlii. Ne ajută la imaginea școlii. Sînt elevi care participă la sporturi de performanță, handbal, atletism. Avem campion național la atletism. La rezistență, la marș. Un copil a fost selectat de un club din Spania la baschet. Avem profesori de educație fizică care sînt dăruiți și care lucrează cu ei. În momentul în care vezi că un copil depășește limitele impuse de vîrstă, cînd vezi că are anumite calități ale indicilor motrici care depășesc media, atunci anunți un profesor de la liceul cu program sportiv, unul de la un club particular.
Dacă ar fi să dați timpul înapoi ați schimba ceva la parcursul dumneavoastră profesional ?
În ceea ce privește medicina am fost răzbunat. Băiatul meu este în al doilea an la medicină. Așa că n-aș mai schimba.
Care erau sportivii dumneavoastră preferați cînd erați la facultate și care sînt cei de acum?
Am avut ocazia să cunosc mulți sportivi de performanță. Îmi plăcea în teren Hagi. Nadia Comăneci, am avut ocazia să participăm la niște defilări, cum se făcea în perioada respectivă. Ea era într-un vîrf de piramidă, și la propriu, și la figurat. Ilie Matei (luptătorul – n.r.) a fost. Și din Suceava am avut sportivi recunoscuți pe plan național. Cristina Casandra este un nume acum apreciat și cunoscut de toată lumea. Cu Gabi Szabo am avut ocazia să colaborăm cît a fost la minister. Sînt oameni valoroși. Omul sfințește locul. Acum de Usain Bolt.
Jupânu’
