Cu PNL sau cu PSD?

Cu PNL sau cu PSD?

  • Vă reamintim că în acest an, la Primăria Suceava au crescut iarăşi salariile. Cu 9,5%. Şi se mai dă şi o alocaţie de hrană în valoare de 200 de lei net. Asta nu înseamnă că ar fi crescut productivitatea muncii, lucru pe care-l putem constata şi în prezent, ci pentru că, după cum spunea primarul Ion Lungu în şedinţa Consiliului Local, „punem în aplicare deciziile luate la nivel central”. Greu le va fi angajaţilor municipalităţii peste două săptămîni, la alegerile europarlamentare, fiindcă nu vor şti cu cine să voteze: cu PNL-ul lui Ion Lungu sau cu PSD-ul care conduce Guvernul?
  • Referitor la salariile subordonaţilor, Ion Lungu declara la vremea respectivă: „Eu spun că sînt salarii foarte bune în primărie, nu mai sînt motive de nemulţumire, ca în anii anteriori, drept pentru care salariaţii trebuie să îşi facă treaba foarte bine, să facem proiecte cît mai multe, să atragem fonduri din cît mai multe structuri de finanţare”. Pînă acum, la jumătatea lunii mai, n-am văzut ca cineva să le ia angajaţilor boii de la bicicletă pentru că n-au atras fonduri de pe nu ştiu unde. Şi chiar dacă i-ar lua, salariaţii sînt liniştiţi, pentru că primăria a achiziţionat recent nişte biciclete electrice.
  • Viceprimarul Sucevei Lucian Harşovschi a informat opinia publică în legătură cu faptul că au fost prinşi indivizii care înainte de Paşti au distrus mai multe pubele de pe bulevardul central al Sucevei. Este vorba despre trei adolescenţi care au putut fi depistaţi cu ajutorul camerelor video amplasate în oraş. Camerele astea video merită şi ele o creştere salarială şi o indemnizaţie de hrană. S-or fi hrănind ele cu imagini, dar nu e de-ajuns.
  • Direcţia Judeţeană de Statistică Suceava a anunţat recent că pensiile în judeţul nostru au crescut în ultimul trimestru al anului trecut cu 92 de lei, în comparație cu ultimul trimestru din 2017. Aceşti 92 de lei sînt un fel de 2 lei în comparaţie cu creşterile de care se bucură angajaţii municipalităţii.
  • Deputatul PNL de Rădăuţi, Dumitru Mihalescul, iarăşi s-a apucat să spună că datorită partidului său alocaţiile au fost mărite, pentru copiii între 0 şi 2 ani acestea crescînd de la 200 la 300 de lei. Dacă va mai fi în politică atunci, domnul Mihalescul va trebui să repete lucrul acesta şi peste 16-18 ani, atunci cînd sugarii de azi vor avea drept de vot.