Pietroiul, o piedică în calea ministrului

În drum spre Suceviţa şi Putna, pe undeva pe la Sadova, maşina cu care se deplasa ministrul Dezvoltării Regionale, Daniel Suciu, a făcut pană, iar acesta s-a fotografiat schimbînd roata şi a scris: „Cînd faci pană în mijlocul pădurii şi pui mîna, ca să nu întîrzii la întîlnirea cu primarii din Suceava. Bucovină, plai cu flori, bine te-am regăsit!”.

Care plai cu flori, că-i plai cu pietroi, că doar pană nu faci de la flori, ci de la nişte cataroaie ascuţite.  

Cauciuc, înc-o pană şi mă duc