Au trecut gripa aviară, boala vacii nebune şi pesta porcină şi aşteptăm să vină boala mielului turbat, că doar se apropie Paştele. Centrul Local pentru Combaterea Bolilor Suceava a hotărît ridicarea celor patru filtre rutiere instituite în februarie, după depistarea pestei porcine africane la Botoșani.
Prefectul Mirela Adomnicăi a afirmat că filtrele formate din reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție și ai Direcției Sanitar Veterinare amplasate pe drumurile de la graniţa dintre Botoșani şi Suceava au fost desfiinţate şi a menționat că „Suceava a fost ca o insulă”, fiindcă aici nu s-a consemnat nici un caz de pestă porcină africană, așa cum s-a întîmplat în județele învecinate.
Suceava a fost, de fapt, ca o insulă a iubirii, pentru că oamenii iubesc porcii şi i-au adăpostit de furia autorităţilor. Altfel, de Crăciun ce-ar mai fi tăiat?
InSula şi prefectura





